ZILELE ASISTENŢEI SOCIALE O ALTFEL DE PREZENTARE

Sunt şi eu un om oarecare în această societate. Lucrez la o firmă oarecare. Nu în asistenţa socială, Doamne fereşte! Astăzi e zi de salariu. Am muncit o lună ca robul. Mai de mult îi băga pe robi în jug la propriu. Astăzi singuri intrăm în jug, pentru că trebuie să punem mâncarea pe masa familiei. Asta este! Am încasat o mie şi doi lei. La câte nevoi am acasă o mie de lei va dispărea ca o picătură de apă pe o plită încinsă. Bine, dar cei doi lei? Ăia sunt ai angajatorului, nu mă interesează. Sunt pentru confortul psihic de a putea spune: Îl plătesc cu peste o mie de lei! Dar asta-i o altă problemă.

În drum spre casă îmi iese în faţă unul beat, abia se ţine pe picioare. Împrăştiind vapori de alcool şi sughiţând la fiecare vorbă îmi cere doi lei. Nu-i dau! În fond am tras o lună ca robul. Şi oricum n-am nici eu! Treaba-i că tipul ăsta mă agasează! Vine după mine şi cu un ton plângăcios tot repetă: dă-mi doi lei! Pleacă mă, că nu-ţi dau! Parcă i-am dat foc: începe şi strigă! Mă acuză! Mă înjură! Nu este coerent, dar mai are putere ca să strige suficient de tare încât să se uite lumea la noi ca la circ. Domnule, dar pe ăsta de ce-l lasă asistenţa socială pe stradă? Să-şi facă domnule treaba fiecare! Asta-i treaba asistenţilor sociali!

Scap de beţiv şi mă întâlnesc cu un văr de-al doilea de-al meu. Nu ne-am văzut de vreo doi ani. Ne bucurăm sincer de revedere şi mergem să stăm undeva de vorbă câteva minute. Vărul ăsta a crescut la o casă de copii. Mai are el, aşa, nişte probleme, că mama i-a murit când era mic şi tata lui a fost închis mulţi ani şi el s-a simţit părăsit, dar una cu alta este un om întreg, pe care te poţi baza. Am văzut eu alţii care din motive asemănătoare nu şi-au mai revenit şi nu au reuşit în viaţă. Cu acesta asistenţii sociali au făcut minuni. E: asta-i treaba asistenţil