-AA+A
Nemernologia. Arta de a obţine ce vrei indiferent de metode Nu demult, a apărut şi la noi această carte, pe care citind-o ţi se face părul hălăciugă. În limba engleză, scrisă de autori (trei, un grup, adică) cu nume tipice, a apărut în 2010. Pot să spun că este o lucrare, nu e vorba de beletristică, mai degrabă de „ceva ce atinge domeniul psihologiei”, poate chiar al psihanalizei (deşi această ramură a lui psyche nu o consider pe latura ştiinţelor, pentru simplu fapt că e doar o găselniţă a lui S. Freud), domenii împletite cu cel economic şi cu cel social. Titlul şi subtitlul sunt cele reproduse la început, autori fiind: Steven B. Green, Dennis LaValle, Chris Illuminati (pentru limba română: Editura House of Guides, Bucureşti, 2013, traducere de Cătălin Pena). O primă concluzie care se poate trage stă în aceea că opul de 200 de pagini este pur şi simplu produsul crizei economice şi financiare mondiale, al crizei internaţionalizate prin contaminare, se ştie foarte bine, provocate tot de mâna şi piciorul omului, cum se spune. Cartea poate fi considerată curs de management, de marketing şi chiar de antreprenoriat.
Volumul începe cu jet de tulumbă încă de la dedicaţie: „Dedic această carte tuturor nemernicilor debutanţi din toată lumea care încă nu au realizat cât de importanţi sunt pentru societate. Nemernicule, tu faci ca lumea să se învârtă”. Din păcate, invitaţia autorilor de a citi această carte nu-şi atinge ţinta, deoarece puţine cărţi din lume sunt citite de cine trebuie. Niciodată un hoţ, un gogoman, un politician, un inginerolog financiar pe bani publici, un criminal, un ţigan, un ungur, un rus de tipul V. Jirinovski , un patron de tipul Gigi Becali ori Dumitru Dragomir, nu vor citi cartea care trebuie, pentru a învăţa ceva, pentru a se privi şi în oglinda altuia.
Mai departe urmează un avertisment, care mai repede are menirea de pub