Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutorul de deces majorat şi la Gorj

Publicat in Impact in Gorj, joi 28 martie 2013 ·

A crescut valoarea ajutorului de deces. Aproximativ 200 de aparţinători ai familiilor din judeţul Gorj au avut parte deja de un sprijin mai consistent. Din data de 25 februarie a intrat în vigoare majorarea cuantumului cu 106 lei, pe care statul îi acordă pentru înmormântare. În perioada 25 februarie-26 martie au fost acordate ajutoare de deces pentru 195 de familii.

Familiile celor decedaţi beneficiază pentru înmormântare de suma de 2.233 de lei dar şi de jumătate din cuantum pentru membrii care sunt în întreţinere. Creşterea indemnizaţiei depăşeşte un milion de lei vechi, iar în prezent Casa de Pensii Gorj a acordat bani pentru 200 de familii, pe lângă alte solicitări primite pentru ajutorarea familiilor. Maria Udroiu, șefa Serviciului de Prestații din cadrul Casei Județene de Pensii Gorj, a subliniat că vorbim de o creştere de 106 lei adăugată la valoarea de 2.117 lei, cât reprezenta până acum ajutorul de deces acordat aparţinătorilor. „Între 25.02-26.03,.2013, de când s-a modificat cuantumul ajutorului de deces, Casa Judeţeană de Pensii Gorj a acordat sprijin pentru 195 de aparţinători. Au fost primite şi şapte solicitări, în aceeaşi perioadă, pentru membrii familiilor aflaţi în întreţinere ai pensionarilor sistemului public de pensii”, a declarat Maria Udroiu. La cuantumul de peste 2.000 de lei, acordat de stat aparţinătorilor, pentru înmormântare, se mai acordă şi jumătate din cuantumul de deces, adică 1.112 lei.

A crescut valoarea ajutorului de deces. Aproximativ 200 de aparţinători ai familiilor din judeţul Gorj au avut parte deja de un sprijin mai consistent. Din data de 25 februarie a intrat în vigoare majorarea cuantumului cu 106 lei, pe care statul îi acordă pentru înmormântare. În perioada 25 februarie-26 martie au fost acordate ajutoare de deces pentru 195 de familii.

Familiile celor decedaţi beneficiază pentru înmormântare de suma d

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 3 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 53 minute
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 47 minute
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Polonia achiziţionează rachete americane cu rază de acţiune de 1000 de km / Vor fi livrate între 2026 şi 203

G4Media acum 48 minute
Polonia a anunţat luni că achiziţionează din Statele Unite rachete de croazieră în valoare de 677 de milioane de euro, transmite Agerpres, care preia AFP. Rachetele AGM-158 JASSM-ER (Joint Air-to-Surface Standoff Missile – rachete aer-sol pentru dis

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 5 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 3 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Roland Garros: Irina Begu, calificare la pas în turul al doilea – Doar patru gameuri pierdute

HotNews acum 17 minute
Irina Begu a debutat cu victorie la Roland Garros, într-un meci controlat în totalitate. Românca a trecut de argentiniana Julia Riera (115 WTA), scor 6-2, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia Irina Begu vs Linda Noskova în turu

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 3 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Marius Tucă Show începe marți, 28 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: George Tuță

Gandul acum 42 minute
Invitatul zilei este George Tuță, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Digi cumpără majoritar Telekom Romania Mobile Communications de la greci

HotNews acum o ora
Grupul românesc de telecomunicații Digi, controlat de omul de afaceri bihorean Zoltan Teszari, urmează să cumpere majoritar rețeaua Telekom Romania Mobile Communications S.A. de la Hellenic Telecommunications Organization S.A., potrivit unui acord d

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°