Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Sălaj, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de cămătărie şi şantaj.
Gruparea era constituită pe criterii de tip etnic şi familial, inculpaţii fiind cetăţeni români de etnie rromă, între aceştia existând relaţii de rudenie de gradele I sau II.
Membrii grupării acordau împrumuturi cu camătă unor persoane de pe raza oraşului Jibou, judeţul Sălaj, percepând dobânzi de 100% pe lună.
Procurorii D.I.I.C.O.T au identificat până la acest moment un număr de 80 de persoane, victime ale grupului de crimă organizată.
Sumele de bani împrumutate şi dobânzile pretinse erau recuperate prin ameninţări şi acte de violenţă, îndreptate atât împotriva debitorilor cât şi a familiilor acestora.
În situaţia în care victimele nu reuşeau să plătească dobânzile aferente, acestea erau obligate să semneze procuri notariale, prin care renunţau în favoarea inculpaţilor la toate drepturile financiare prevăzute de lege privind alocaţiile de stat pentru copii minori, alocaţii pentru persoane aflate în plasament / întreţinere, pensii de handicap precum şi alte ajutoare sociale.
Sumele de bani erau recuperate de către inculpaţi cu ajutorul a doi funcţionari din cadrul Oficiului Poştal Jibou, care îi informau despre data la care se fac plăţile şi le remiteau sumele de bani, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu. Inculpaţii le prezentau acestora actele de identitate originale sau în copie reţinute în mod ilegal de la părţile vătămate la momentul acordării împrumuturilor.
Cu titlu de exemplu, dintre metodele util