De oarecare vreme, un personaj s-a apucat să ciugulească din cadavrul lui Constantin Brâncuşi. A descoperit că activitatea asta îl face cunoscut şi, astfel, şi-a găsit un ţel în viaţă: să militeze pentru aducerea rămăşiţelor pămînteşti ale lui Brâncuşi din cimitirul parizian Montparnasse în cel sătesc din Hobiţa. Adică dintr-un cimitir-muzeu vizitat de o lume întreagă, unde se mai află, printre alţii, şi Emil Cioran, Tristan Tzara sau Eugen Ionescu, în fundul lumii, la marginea unui cătun românesc cu drumuri desfundate.

Ideea, oricît de contraproductivă, a început să prindă cheag – desigur, cu ajutorul nepreţuit al presei. Iar promotorul ei a obţinut ce şi-a dorit, şi a devenit cunoscut. Înainte nu auzise nimeni de aşa-zisul scriitor Laurian Stănchescu. Acum, este urcat de tot felul de inşi pe un piedestal şi inclusiv ministrul Culturii sau premierul României îl iau în consideraţie.

Cum s-a ajuns aici? Cum spuneam, cu ajutorul presei, dispusă să bage în seamă pe oricine, cu condiţia să fie îndeajuns de bufon.

DE ACELASI AUTOR Să ne privim în oglindă! De Paşti, femeia se cere bătută Bucate de post, cu girofar Bezna de la ”Nocturne” Am auzit de acest Laurian Stănchescu în urmă cu cîţiva ani, de la el însuşi. M-am trezit, la un moment dat, că mă sună să mă informeze de dorinţa lui de a-l aduce pe Brâncuşi în România (nu-l cunoşteam şi nu ştiu de unde făcuse rost de numărul meu). Apoi a revenit la telefon de cîteva ori – o dată să mă anunţe că începe greva foamei, altă dată că-şi va da foc în faţa Guvernului… şi tot aşa. Desigur, spera să scriu la gazetă despre faptele lui glorioase. Cum nu am făcut-o, a încetat să mă mai sune. Apoi, am început să văd ştiri despre el la jurnalele TV sau pe fluxurile agenţiilor. Ba că protestează în nu ştiu ce fel că nu e băgat în seamă, ba că porneşte desculţ pînă la Paris, ba că a anunţat că va candida pentru Pri