Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brâncuşi şi păsările de pradă cu tricolor

Publicat in Dilema Veche, miercuri 27 martie 2013 ·

De oarecare vreme, un personaj s-a apucat să ciugulească din cadavrul lui Constantin Brâncuşi. A descoperit că activitatea asta îl face cunoscut şi, astfel, şi-a găsit un ţel în viaţă: să militeze pentru aducerea rămăşiţelor pămînteşti ale lui Brâncuşi din cimitirul parizian Montparnasse în cel sătesc din Hobiţa. Adică dintr-un cimitir-muzeu vizitat de o lume întreagă, unde se mai află, printre alţii, şi Emil Cioran, Tristan Tzara sau Eugen Ionescu, în fundul lumii, la marginea unui cătun românesc cu drumuri desfundate.

Ideea, oricît de contraproductivă, a început să prindă cheag – desigur, cu ajutorul nepreţuit al presei. Iar promotorul ei a obţinut ce şi-a dorit, şi a devenit cunoscut. Înainte nu auzise nimeni de aşa-zisul scriitor Laurian Stănchescu. Acum, este urcat de tot felul de inşi pe un piedestal şi inclusiv ministrul Culturii sau premierul României îl iau în consideraţie.

Cum s-a ajuns aici? Cum spuneam, cu ajutorul presei, dispusă să bage în seamă pe oricine, cu condiţia să fie îndeajuns de bufon.

DE ACELASI AUTOR Să ne privim în oglindă! De Paşti, femeia se cere bătută Bucate de post, cu girofar Bezna de la ”Nocturne” Am auzit de acest Laurian Stănchescu în urmă cu cîţiva ani, de la el însuşi. M-am trezit, la un moment dat, că mă sună să mă informeze de dorinţa lui de a-l aduce pe Brâncuşi în România (nu-l cunoşteam şi nu ştiu de unde făcuse rost de numărul meu). Apoi a revenit la telefon de cîteva ori – o dată să mă anunţe că începe greva foamei, altă dată că-şi va da foc în faţa Guvernului… şi tot aşa. Desigur, spera să scriu la gazetă despre faptele lui glorioase. Cum nu am făcut-o, a încetat să mă mai sune. Apoi, am început să văd ştiri despre el la jurnalele TV sau pe fluxurile agenţiilor. Ba că protestează în nu ştiu ce fel că nu e băgat în seamă, ba că porneşte desculţ pînă la Paris, ba că a anunţat că va candida pentru Pri

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a aruncat un cocktail Molotov la Ambasada Israelului. Forțele antitero au intervenit

HotNews acum 15 minute
Un cetățean străin a aruncat cu o sticlă incendiară, luni, înspre gardul Ambasadei Israelului, au confirmat, surse oficiale din instituție, pentru HotNews. SRI și Poliția Capitalei au transmis ulterior că bărbatul a încercat să dea foc ușii de la in

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 39 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 41 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum o ora
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum o ora
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Încep înscrierile pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului. Programul complet al probelor

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_354098" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XII-a, sesiunea iunie-iulie, încep luni. Absolvenţii de liceu vor termina cursurile

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°