Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DSVSA Bihor: Sfaturi la cumpărarea produselor pascale (I)

Publicat in Crisana, joi 28 martie 2013 ·

Având în vedere cele constatate în anii anteriori, DSVSA atenţionează consumatorii să acorde o atenţie deosebită la cumpărarea produselor alimentare, în special cele specifice (ouă, carne de miel, cozonaci etc). Totodată, reprezentanţii DSVSA roagă consumatorii să informeze de urgenţă instituţia în caz că iau la cunoştinţă de unele nereguli.

Inspectorii DSVSA informează consumatorii cu privire la faptul că, în ceea ce priveşte carnea de oaie/capră comercializată prin unităţi de alimentaţie publică (magazine, măcelării, supermarket etc), aceasta trebuie să fie marcată cu marcă de sănătate (ştampilă), iar suplimetar pentru carnea de miel/ied o ştampilă rotundă cu inscripţia "TO", de către un medic veterinar. Mărcile de sănătate oficiale sunt în acest caz ovale (de 6,5/3,5 cm) şi au înscripţionate în centru numărul de autorizare al unităţii de sacrificare. În partea superioară toate mărcile au inscripţionat "România", iar în partea inferioară cele ovale au inscripţia CE sau EC. Orice altă inscripţie sau caractere poate să ridice suspiciunea de fraudă iar populaţia este rugată să anunţe autoritatea veterinară competentă. Tot în acest context recomandăm, pentru a se evita substituirile cu alte specii (în special carnivore) ca întotdeauna carcasa de miel să fie însoţită şi de cap. Un aspect caracteristic dentiţiei la oaie este că în partea superioară nu există incisivi fiind înlocuit cu un teşut numit burelet. Carnea de miel provenită din sacrificarea mieilor în centru de sacrificare miei din Piaţa Ioşia, va fi marcat cu o ştampilă ce va fi de formă rotundă, cu diametrul de 3,5 cm, în interior superior va fi inscripţionat "România" la mijloc codul centrului "BH 001", iar inferior inscripţia "Controlat sanitar veterinar". A doua ştampilă va avea formă rotundă cu diametrul de 3 cm, iar în interior inscripţia "TO". Mărimea literelor va fi de 0,8 cm iar cifrele de 1

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 36 minute
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 36 minute
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

România, în top cinci al suporterilor de la Euro 2024, din Germania

Ziua Constanta acum 12 minute
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 38 minute
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Carla Bruni, soţia fostului președinte francez Sarkozy, va fi interogată în dosarul finanţării campaniei electorale cu fonduri libiene

G4Media acum 2 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Incendiu de pădure masiv la nord de Atena

G4Media acum o ora
Un incendiu masiv a izbucnit sâmbătă într-o zonă dens împădurită la aproximativ 20 de kilometri nord de capitala greacă Atena, zonă care nu este una turistică, relatează agenţiile Reuters şi DPA. Sute de pompieri, cu zeci de autospeciale, ajutaţi şi

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 11 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Formula 1: Verstappen, în pole position în Austria

News.ro acum o ora
Max Verstappen (Red Bull Racing) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Austriei, a 11-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru olandez este al optulea pole position din acest sezon. Pe locul doi s-a clasat în califică

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

21°/29°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°