Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magazinul din colţul blocului

Publicat in Dilema Veche, joi 28 martie 2013 ·

Stau într-o zonă lipsită de dever comercial. Există, ce-i drept, un magazin nonstop aproape, dar e departe de aşteptările oricărui cetăţean ce se vrea cît de cît respectabil şi aspiră către middle-class.

Nonstopul datează, însă, de foarte mult timp (peste zece ani) şi e agreat de locuitorii cu mai mult timp de pierdut din zonă. Vara, în special, în jurul lui se adună bătrîni bărboşi şi juni obraznici, să joace cărţi şi să bea bere. Dacă vrei să cumperi ceva, unii dintre ei îţi mai şi cer un ban: cerşesc aşa, printre altele, opţional, să nu scape ocazia, dac-o fi să pice ceva...

Cînd stai la coadă (pentru că, dată fiind penuria de oferte din zonă, mai mereu e oarecare coadă), trebuie să-ţi croieşti drum printre personaje care de care mai interlope. Dacă eşti de-al/de-a zonei, încet-încet, devii recunoscut/ă şi lăsat/ă în pace, printr-un soi de convenţie locală nescrisă: împărtăşim cu toţii acelaşi derizoriu.

DE ACELASI AUTOR Galerii, tigru, pepene... Poveşti verzi şi grădinăreşti O întîmplare la MNAC Mese în familie Căci zona, altfel destul de centrală, continuă să îşi aibă doza ei de derizoriu. De multe ori pustie şi cenuşie, străbătînd-o la ceasurile dimineţii sau ale amiezii, personajele pe care le poţi întîlni aici sînt doar uneori umane. Mai curînd sînt cîini (în general bătrîni) şi ciori (gri cu negru, despre care aflu că, de fapt, sînt stăncuţe). Şi apoi, o categorie omenească, de astă dată, de domni de vîrstă medie spre a treia, fără o ocupaţie stabilă.

Genul de persoane care îşi mai găsesc odd jobs pe ici, pe colo, iar în restul timpului beau pe undeva, cu cineva. De fapt, există un grup gata format, care adastă în spatele blocului, cam de cînd se luminează. Nu în dreptul magazinului deja amintit, ci al altuia – mai mic, dar – aş îndrăzni să spun – mai serios. Patronul e un domn care pare respectabil, rubicond, de vîrstă medie şi d

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 38 minute
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 42 minute
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 2 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

17°
dum.

12°/25°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

11°
dum.

12°/19°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°