● Depeche Mode, Delta Machine, Columbia Records/Mute Records, 2013.
Cînd, în anul 2011, Martin L. Gore şi Vince Clarke intrau împreună în acelaşi studio de înregistrări, la atîţia ani distanţă de Speak & Spell, trebuia să te aştepţi la faptul că acest surprinzător proiect, dincolo de fiorii pe care îi putea strecura în sufletul oricărui vechi fan al trupei britanice Depeche Mode, era mai degrabă o afacere PR-istică. Nu că albumul lor ar fi fost neapărat un eşec. Dimpotrivă, plimbarea braţ la braţ prin grădina EDM – apelativul contemporan pentru orice formă de „muzică electronică de dans“ – a celor doi fondatori ai DM a fost o afacere cinstită, digerabilă şi – de ce nu? – interesantă.
DE ACELASI AUTOR Daft Funk Sofistipop Drama King Queer Pop Acum, fie vorba între noi, de fapt Gore şi Clarke n-au intrat nici o secundă împreună într-un studio de înregistrări pentru Ssss, ci şi-au abuzat adresele de e-mail pentru acest proiect. Iar albumul construit din corespondenţa dintre ei nu avea de ce să surprindă pe nici unul din cei care cunoşteau istoria recentă măcar a unei anumite jumătăţi din proiectul VCMG. A celei de-a doua, mai exact. De la Playing the Angel (2005) încoace, Gore şi-a condus trupa într-o nouă bulă sonoră. Nimic nou pentru grupul din Basildon, unul care a traversat, aproape de fiecare dată impecabil, tot atîtea genuri muzicale cîte au flirtat cu mainstream-ul ultimelor trei decenii şi cu fetişul membrilor trupei pentru o substanţă sau alta. Technoidizat şi minimalist, PtA juca, în anul lansării, în liga EDM-ului acelui moment, neîndepărtîndu-se, însă, de trademark-urile Depeche Mode. Următorul LP, apărut în 2009 şi numit Sound of the Universe, se scufunda şi mai adînc în noua stilistică a trupei. Dar aici lucrurile începeau să se complice uşor-uşor, în termeni de producţie. Sintetic şi aglomerat pînă-n măduva oaselor, noul DM devenise tere
