Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un vaccin împotriva gripei H1N1 a favorizat apariţia narcolepsiei la tineri, în Suedia

Publicat in Timpolis, joi 28 martie 2013 ·

Agenţia suedeză a Produselor Medicamentoase anunţă că un vaccin împotriva grupei H1N1 al grupului britanic GlaxoSmithKline a favorizat apariţia narcolepsiei la copii, aşa cum era deja stabilit, însă şi la cei sub 30 de ani.

Agenţia suedeză a Pro­du­selor Medicamentoase a publicat, marţi, rezultatele unul studiu lansat pentru a confirma legătura dintre vaccinarea cu Pandemrix şi narcolepsia la indivizii cu vârste sub 20 de ani, dar şi pen­tru a evalua legătura even­tuală la tinerii adulţi de peste 20 de an, anunţă Me­diafax.

Studiul concluzionează că riscul de narcolepsie este mai mare de trei ori la cei vaccinaţi cu vârste sub 20 de ani şi de două ori, la cei cu vârste între 21 şi 30 de ani. Această creştere a riscului se reduce net în continuare şi este nul la cei cu vârste peste 40 de ani.

Narcolepsia sau boala Gelineau este o afecţiune neurologică rară care se manifestă prin episoade de somnolenţă irezistibile şi inopinate şi printr-o stare de oboseală extremă. Conform unui studiu britanic de dată recentă, între 25 şi 50 de persoane din 100.000 în lu­me suferă de această boală.

Produs de laboratoarele farmaceutice britanice Gla­xo­SmithKline, Pandemrix a fost administrat, în anii 2009 - 2010, la 60% din populaţia suedeză în cadrul cam­pa­niilor de vaccinare împotriva gripei H1N1. Finlanda şi Sue­dia au constatat mai multe cazuri de narcolepsie după aceste campanii: aproxi­ma­tiv 200 de suedezi şi 79 de finlandezi cu vârste cuprinse între 4 şi 19 ani au fost afec­taţi. Guvernele celor două sta­te au decis să îi recom­pen­seze pe cei bolnavi.

În Suedia, Agenţia de Indemnizare a Accidentelor Medicale a declarat marţi că studiază în prezent dosarele a 90 de tineri adulţi bolnavi. “Problema narcolepsiei a fost o surpriză totală, iar cum aceasta este o boală atât de rară, nu ne-am putut informa dinainte”, a declarat pentru age

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 7 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 5 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor

News.ro acum 35 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 11 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 10 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 8 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

HotNews acum 39 minute
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 10 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 7 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°