Claudiu Tudor nu poate evolua cu Bistriţa, în timp ce Straton este apt de joc. Claudiu Ionescu nu s-a putut antrena ieri
Starea vremii continuă să dea peste cap planurile antrenorului principal al CSMS Iaşi, Liviu Ciobotariu. Ieri, din cauza lipsei terenurilor de antrenament, tehnicianul a fost silit să anuleze unul dintre cele două antrenamente programate. “După ce ne-am antrenat marţi în sală, ieri nu am putut lucra decât pe terenul sintetic. Ţinând cont de acest lucru, am decis să prelungesc şedinţa de dimineaţă şi să renunţ la cea pe care o programasem în cursul după amiezii” a spus Ciobotariu, care s-a arătat ceva mai optimist în privinţa zilelor următoare: “Prognozele meteo ne dau motive de optimism. Sper ca măcar pe finalul săptămânii să ne putem pregăti pe terenuri de iarbă, astfel încât la ora capitalului joc cu Bistriţa, de luni, să fim în formă maximă”.
În ceea ce priveşte lotul pe care-l are la dispoziţie, şeful băncii tehnice ieşene a aflat că doar unul dintre jucătorii care a acuzat probleme medicale va fi apt la ora meciului cu Gloria: “Bogdan Straton şi-a revenit, el nu avea probleme importante. În schimb, Claudiu Tudor are şanse aproape nule de a intra cu Gloria. Problemele sale musculare s-au rezolvat, însă are nevoie de câteva zile de recuperare pentru a nu risca o recidivă. În plus, el a pierdut şi semicantonamentul de săptămâna trecută şi antrenamentele din această săptămână. Chiar dacă e un jucător important, nu cred că va intra, pentru că există riscul să-l pierdem pentru celelalte meciuri extrem de importante care urmează”. O altă absenţă din motive medicale la antrenamentul de ieri a fost a lui Claudiu Ionescu, însă, în acest caz, lucrurile pot fi depăşite uşor. Rămânând la acest capitol, al jucătorilor care au avut sau au probleme medicale, un semn bun vine de la Milan Mitic. Sârbul adus în această iarnă la Iaşi,