„Rădăcinile noastre sunt în lemn“ este motto-ul după care se ghidează Mico Legnami, fabrica de cherestea din Miercurea Sibiului care produce pentru cei 8.000 de clienţi ai grupului Corà Domenico & Figli SPA, din România până în Extremul Orient. Şi funcţionează, deoarece compania a depăşit cu bine criza, iar acum priveşte cu încredere spre viitor.
Capital şi tehnologie italiană, combinate cu materie primă şi mână de lucru româneşti. Este reţeta de succes care funţionează de minune în Miercurea Sibiului încă din martie 2001. Atunci a luat fiinţă aici producătorul Mico Legnami, o societate fondată de către Corà Domenico & Figli SPA, cu sediul în Tavernelle di Altavilla - Vicenza. Din 1919, Corà Domenico & Figli SPA este unul dintre marii actori economici care pun umărul la dezvoltarea financiară a Europei în sectorul prelucrării lemnului, numele Corà devenind sinonim cu lemnul.
Obiectul principal de activitate al companiei Mico Legnami îl constituie procesarea buşteanului şi producerea de cherestea. Materia primă, respectiv buştenii, se procură din toate zonele ţării.
„Anual tăiem circa 14.000 mc buştean foioase, circa 70 la sută fag, iar restul de 30 la sută frasin, tei şi nuc. Produsele nostre sunt destinate atât pentru export, cât şi pentru fabricile de mobilă din România. Astăzi, exporturile de cherestea, circa 70 la sută din producţia noastră, majoritatea fag, se fac către Extremul Orient şi Orientul Mijlociu, China, Taiwan, Arabia Saudită, Qatar, Tunisia, Emiratele Arabe. În schimb, cheresteaua de tei, frasin, nuc şi cireş este materie primă pentru fabricile de mobilă din România şi Italia“, detaliază Minerva Giurgiu, directoarea fabricii Mico Legnami.
Dacă iniţial, societatea a început cu o producţie de cherestea de foioase, esenţe nobile precum paltin, cireş sau nuc, din anul 2008 a trecut şi la producţia de cherestea de fag. În plus, a