În decurs de o săptămână am fost sunat pe rând de trei brokeri care au încercat să-mi vândă acţiuni. Parcă se vorbiseră între ei. Aveau acelaşi text de abordare, învăţat la cursuri intensive, de la un posibil maestru în „arta vânzării“. Toţi m-au sunat în prima parte a zilei, probabil ieşiseră la „tarabă“.
Pe primul l-am ascultat cu răbdare. Îmi oferea acţiuni Apple la un preţ foarte bun, zicea el. Am refuzat. „Rataţi o asemenea oportunitate de investiţii?“ – mi-a reproşat. Da, sunt un ratat!, am gândit şi i-am răspuns altceva. El a încheiat discuţia cu o dezamăgire trucată, nu înainte de a-mi induce sentimentul de vinovăţie pentru că refuzasem un asemenea chilipir, acţiunile Apple.
Al doilea a început identic, în forţă, dar i-am tăiat-o repede, eram pregătit. Aşa am crezut, dar nu eram. Vânzătorul s-a mirat cu un aer compătimitor: „Nu vă interesează să câştigaţi bani?“ Adică, tot eu eram fraierul pentru că nu-l ascultam şi nu doream să câştig (uşor) bani. „Aţi văzut ce se întâmplă cu băncile din Cipru?“, m-a îmbrâncit vânzătorul în actualitate. Care bănci din Cipru? – am făcut pe prostu’ şi vânzătorul mi-a vândut imediat nişte „texte“ alarmiste, mâine poate să se întâmple aşa ceva şi în România! L-am refuzat bombănind şi am închis discuţia cu acelaşi sentiment de vinovăţie, sunt un fraier!
Celui de-al treilea broker (parcă aş povesti un banc!) nu i-am dat nicio şansă, aproape că l-am trimis la origini. şi mi-a părut rău, mănâncă şi omul ăsta o pâine!
La cei trei vânzători de acţiuni s-a adăugat, în aceeaşi săptămână, şi un agent de asigurări (nu a fost primul, nu va fi ultimul). El mi-a propus direct să ne întâlnim pentru că are un plan... Nu! „Dar nici nu ştiţi despre ce este vorba!“ Nu! „Cum refuzaţi ceva pe care nu-l cunoaşteţi?“ Nu! Am închis telefonul.
Toţi vor să vândă repede, acum, cu disperare, de parcă mâi