Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocaţii, sub lupa inspectorilor de Integritate

Publicat in Jurnalul, joi 28 martie 2013 ·

Agenţia Naţională de Integritate are angajaţi care se ocupă de anchete şi rapoarte, însă unele dintre acestea lasă de dorit

Agenţia Naţională de Integritate trebuie să arate că lucrează, chiar dacă mai uită de lege. Un exemplu este al fostului director al Direcţiei de Sănătate Publică – DSP Arad, Gabriela Ţârle. În 2009, ministrul Sănătăţii a dispus printr-un ordin destituirea lui Ţârle, care a contestat în instanţă ordinul şi, după doi ani de procese, a câştigat definitiv şi irevocabil dreptul de a fi repusă pe funcţie. Abia la opt luni de la câştigarea procesului, ea şi-a recăpătat funcţia printr-un executor judecătoresc, în iulie 2012, ministrul Sănătăţii emiţând un ordin de repunere în funcţie, fapt ce i-a luat prin surprindere pe opozanţii lui Ţârle. Printre ei şi Constantin Cătană, singurul jurist care a ocupat funcţia de director al DSP Arad. După revenirea în funcţia de director, Ţârle a solicitat Ministerului Sănătăţii deblocarea unui post de consilier juridic, postul vacant fiind blocat prin hotărâre de guvern. DSP risca să piardă procesele în care era parte, mai ales că fostul director Cătană nu voia să reprezinte în procese instituţia. Cererea a fost respinsă, ulterior Ţârle cerând şi primind acceptul ministerului să încheie un contract de servicii de consultanţă cu un cabinet de avocatură, mai ales că instituţia avusese contracte similare şi după destituirea lui Ţârle.

După revenirea pe funcţie, Ţârle a demarat un audit intern la DSP, care s-a lăsat cu sesizări şi reclamaţii. Pentru această îndrăzneală, ea s-a ales cu plângere la ANI, iar un procuror de la Curtea de Apel Timişoara s-a autosesizat din presa din Arad şi a deschis o anchetă. Acuzaţia: contractul pentru consultanţă juridică a fost încheiat cu un avocat bucureştean, care a reprezentat-o pe Ţârle în ultima parte a procesului împotriva Ministerului Sănătăţii, ceea ce reprezintă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 48 minute
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°