Starea alarmantă de sănătate a populaţiei, îndeosebi a tinerilor şi copiilor, abandonarea tacită a sportului şcolar şi declinul tot mai accentuat al sportului de performanţă sunt cauzele esenţiale care impun adoptarea unei noi Legi a Sportului.
Prin aceasta se va institui cadrul legislativ şi financiar necesar pentru racordarea mişcării sportive româneşti la realităţile economice şi sociale ale secolului 21. Noua lege trebuie realizată printr-o colaborare strânsă între Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Ministerul Tineretului şi Sportului, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi cu cel al Sănătăţii, cu ONG-urile implicate în mişcarea sportivă.Demersul legislativ va trebui susţinut de senatorii şi deputaţii din Parlamentul României care se simt responsabili faţă de sportul românesc,pentru a căpăta putere de lege.
Am convingerea fermă că noua Lege a Sportului va sta la baza elaborării unei Strategii naţionale pentru performanţă în sport, care să readucă tricolorul românesc pe cele mai înalte catarge ale competiţiilor europene,mondiale şi olimpice, atât în sporturile individuale, cât şi în cele de echipă.
Să nu uităm că sportul este, înainte de toate, o necesitate vitală pentru sănătatea întregii naţiuni! Fapt obligatoriu de reamintit acum, când o treime din populaţia matură a României are probleme cu greutatea corporală, cu toate efectele negative majore ale supraponderabilitaţii (diabet de tip 2, boli cardiovasculare osteoartrită,etc). Şi mai alarmantă este situaţia copiilor, deoarece peste 60% dintre ei sunt supraponderali,iar peste 40% dintre aceştia sunt afectaţi deja de obezitate! Este un motiv temeinic ca, pentru rezolvarea acestei stări de fapt, să fie implicat şi Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport,care poate oferi studii privind beneficiile aduse de exerciţiul fizic,de mişcare în general, asupra sănătăţii şi dezvoltăr