Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Stoia a găsit înlocuitor pentru Rosign

Publicat in Ziua de Vest, joi 28 martie 2013 ·

Viceprimarul Timişoarei, Traian Stoia anunţă începutul sfârşitului în contractul pentru semnalizare rutieră a capitalei Banatului între Primăria Timişoara şi firma Rosign. Stoia reia un discurs al câtorva consilieri locali democrat-liberali şi anunţă că, contractul dintre municipalitate şi Rosign era nul din start. Traian Stoia vine însă cu clarificări şi măsuri. Acesta susţine că trebuie dată o hotărâre de consiliu local în care trei din patru semne rutiere să fie demontate, depozitate la Drumuri Municipale şi apoi refolosite. Stoia vrea şi o altă hotărâre de consiliu local prin care să fie anulat contractul cu Rosign, valabil până în 2014. “Din punctul meu de vedere nu au exclusivitate, poți să dai comandă la orice firmă. Firma Vesta din București, cu 2.300 de angajați, cea mai mare din România, a făcut o ofertă Primăriei, cu un bonus de 20%. Am vorbit cu Poliția Rutieră și va rămâne tot al patrulea semn de circulație, restul vor fi luate, depozitate la SDM și montate când vom deschide o nouă stradă. O să anulăm contractul, dar e nevoie de o hotărâre a consiliul local. O vom da în aprilie”, a spus viceprimarul Timişoarei, Traian Stoia. Social-democratul a anunţat şi că a fost deschis un dosar la DNA în acest caz.

Viceprimarul Timişoarei, Traian Stoia anunţă începutul sfârşitului în contractul pentru semnalizare rutieră a capitalei Banatului între Primăria Timişoara şi firma Rosign. Stoia reia un discurs al câtorva consilieri locali democrat-liberali şi anunţă că, contractul dintre municipalitate şi Rosign era nul din start. Traian Stoia vine însă cu clarificări şi măsuri. Acesta susţine că trebuie dată o hotărâre de consiliu local în care trei din patru semne rutiere să fie demontate, depozitate la Drumuri Municipale şi apoi refolosite. Stoia vrea şi o altă hotărâre de consiliu local prin care să fie anulat contractul cu Rosign, valabil până î

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum 13 minute
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum o ora
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 3 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum 53 minute
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 7 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 6 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum o ora
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum 2 ore
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 9 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

21°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°