Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Municipiul Aiud are pentru 2013 un buget de 48,2 milioane lei

Publicat in Informatia de Alba, joi 28 martie 2013 ·

Consilierii din Aiud au aprobat miercuri după-amiaza bugetul municipalităţii pentru 2013. În acest an bugetul Aiudului va fi 48,2 milioane lei, investiţiile reprezentând un sfert din valoarea acestuia.

În 2013 veniturile proprii ale Aiudului sunt estimate la 27,3 milioane de lei, la care se vor adăuga sumele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii, astfel că totalul veniturilor va ajunge la 43,8 milioane lei. Aceste sume vor fi completate cu excedentul bugetar din 2012, în valoare de 4,1 milioane lei.

Municipalitatea aiudeană îşi propune să deruleze în acest an investiţii estimate la 12 milioane de lei, aproximativ 25% din total buget. Peste jumătate din bani sunt destinaţi învăţământului, astfel că 6,6 milioane lei vor merge, în principal pentru reabilitarea şi modernizarea şcolilor. De menţionat faptul că majoritatea banilor au fost alocaţi pentru reabilitarea structurală şi reparaţii capitale la Colegiul Naţional Bethlen Gabor, care beneficiază şi de fonduri europene.

Sume importante au fost alocate şi pentru drumuri – 1,8 milioane lei, serviciul de administrarea patrimoniului local – 860.000 lei, sănătate – 493.000 lei, protecţia mediului – 340.000 lei, locuinţe servicii şi dezvoltare publică – 747.000 lei, autorităţi publice 226.000 lei şi cultură 814.000 lei. S-ar putea sa iti placa si: Municipiul Alba Iulia a folosit 115 milioane lei pentru proiecte Buget majorat cu 10 milioane de lei pentru Ministerul Justiţiei Municipiul Blaj va beneficia de 15,6 milioane de euro pentru investiţii în infrastructură Bugetul municipiului Alba Iulia pe 2013 pus la consultare publică. Bugetul este de aproximativ 41 milioane de euro

Consilierii din Aiud au aprobat miercuri după-amiaza bugetul municipalităţii pentru 2013. În acest an bugetul Aiudului va fi 48,2 milioane lei, investiţiile reprezentând un sfert din valoarea acestuia

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 4 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 3 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 4 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 8 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 2 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 3 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Atenţionare de călătorie pentru Polonia: Furtuni puternice în toată ţara

Mediafax acum 6 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Polonia că autorităţile locale au emis avertizare de furtuni puternice (nivel 2) pentru întreaga ţară. Atenţionarea este valabilă doar pentru vineri, 28 i

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 3 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

20°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°
mar.

17°/25°