Anul trecut, tot prin postul Paştelui, liderii U.S.L. se dovedeau a fi buni samariteni, care deschideau uşile partidelor pentru personaje din tabăra adversă, ce schimbau smerite portocaliul cu galben sau cu roşu, în funcţie de oportunităţi sau în funcţie doar de o decizie de reîntoarcere la matca politică. Personaje pe care, însă, până în preziua migraţiei, le-au arătat cu degetul ca fiind cei mai ticăloşi dintre ticăloşii portocalii. Acum, tot în postul Paştelui, iertarea politică din partea unora este, din nou, la mare cinste. Căinţa şi fidelitatea, din partea altora, pe măsură.
“Nu ne trădăm baronii”. Acesta pare a fi sloganul după care se ghidează oamenii oamenilor influenţi din partide. Care-şi urmează slugarnic baronii şi baroneţii de partid. Câte o hemoragie de cadre porneşte de fiecare dată când migrează câte unul mai răsărit ca funcţie sau influenţă. Iar migraţia se face întotdeauna înspre mai bine sau mai sigur din punct de vedere politic, adică dinspre Opoziţie spre Putere sau dinspre Puterea ce stă să cadă spre Opoziţia ce stă să urce. Niciodată invers.
Ca să ne oprim în zona de vest-sud--vest a ţării, de la Moraviţa până la Porţile de Fier – în care, ca o paranteză nevinovată fie spus, până nu demult contrabanda de ţigări, via duty-free, dar nu numai, era în floare –, observăm că după modelul Sorin Frunzăverde (urmat de vreo 40 de primari cărăşeni, încolonaţi disciplinar şi disciplinat în spatele lui), după al lui Gheorghe Ciobanu (care nu a plecat nici el din P.D.-L. cu mâna goală, luând la pachet vreo 15 primari timişeni), cel mai recent “lider de grup” urmat în turmă – o turmă ideologică, evident… – este Mihai Stănişoară. Zilele acestea, la puţin timp după ce omul a sărit din barca P.D.-L. în cea a P.N.L., l-au urmat, fidel, prim-vicepreşedintele P.D.-L. Mehedinţi, Ion Mîţu, şi 11 primari democrat-liberali. @N_P