BlackBerry şi-a anunţat raportul financiar, primul după schimbarea numelui companiei din Research in Motion, şi a anunţat un profit de doar 94 de milioane de dolari din venituri de 2,7 miliarde de dolari.
Veştile sunt totuşi încurajatoare pentru producătorul canadian, care pare să respire puţin, după trimestre în care a scăzut constant şi părea la limita falimentului. În trimestrul anterior acestuia, canadienii au făcut un profit de doar 14 milioane de dolari.
Cu toate acestea, BlackBerry a pierdut trei milioane de clienţi într-un singur trimestru, ajungând la 76 de milioane de utilizatori. Dar, analiza a fost făcută până pe 2 martie 2013, moment când telefonul BlackBerry Z10 nu era lansat pe pieţele americane şi canadiene.
Analiştii se aşteaptă la vânzări de 6,95 de milioane de dispozitive, dintre care un milion de telefoane cu BlackBerry 10, notează "The Verge". La următoarea analiză se va vedea mai bine succesul ultimului sistem de operare, mai ales că şeful companiei, Thorsten Heins, a spus că vor începe livrările de Q10 în aprilie.
De ce nu s-a lansat telefonul cu tastatură primul?
De asemenea, CEO-ul companiei a spus că 55% din clienţii BlackBerry Z10 vin de pe alte platforme, deşi nu a nominalizat una anume. Cu toate acestea, dacă cifrele sunt corecte, atunci este un semnal că BlackBerry începe să se descurce măcar puţin. După câţiva ani în care celelalte platforme le furau clienţi, acum a venit rândul lor să facă acest lucru timid. În plus, este un semnal că telefonul lor este apreciat, iar unii sunt dispuşi să renunţe la dispozitivele actuale pentru un BlackBerry. Dar să nu ne entuziasmăm prea mult, este foarte posibil ca mulţi clienţi să vină de pe Symbian, platforma folosită pe vechile Nokia.
Potrivit lui Heins, în timpul întâlnirii cu acţionarii, compania a decis să lanseze mai întâi dispozitivul cu touchscreen, în daun