O maşină folosită de primarul oraşului Deta, Petru Roman, a avariat, în noaptea de marţi spre miercuri, cinci autovehicule parcate, însă şoferul a plecat de la locul accidentului, astfel că nu se ştie cine conducea autoturismul.
Poliţia a fost sesizată, în noaptea de marţi spre miercuri, că o maşină a lovit alte cinci autoturisme parcate în Deta, însă poliţiştii nu au găsit şoferul în maşina abandonată la locul accidentului.
“Am fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 că pe o stradă din Deta un autoturism a avariat alte cinci maşini parcate. Când au ajuns poliţiştii la faţa locului, şoferul lipsea şi nimeni din zonă nu a văzut cine a provocat acest accident. Se ştie că acel autoturism este folosit de primarul din Deta, însă nu se ştie cine se afla în acel moment la volan”, declară Mădălina Mezdrea (foto), purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.
Potrivit acesteia, şoferul vinovat are la dispoziţie 24 de ore pentru a se prezenta la Poliţie, având în vedere că în urma accidentului au fost produse doar pagube materiale şi nu au existat victime. În cazul în care şoferul nu se va prezenta la Poliţie, vor fi făcute verificări ulterioare.
Am încerct să obţinem un punct de vedere de la primarul oraşului Deta, Petru Roman, însă acesta nu a putut fi contactat.
O maşină folosită de primarul oraşului Deta, Petru Roman, a avariat, în noaptea de marţi spre miercuri, cinci autovehicule parcate, însă şoferul a plecat de la locul accidentului, astfel că nu se ştie cine conducea autoturismul.
Poliţia a fost sesizată, în noaptea de marţi spre miercuri, că o maşină a lovit alte cinci autoturisme parcate în Deta, însă poliţiştii nu au găsit şoferul în maşina abandonată la locul accidentului.
“Am fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 că pe o stradă din Deta un autoturism a avariat alte cinci maşini p