Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro se întoarce la 4,42 lei

Publicat in Crai Nou, vineri 29 martie 2013 ·

După trei şedinţe consecutive de depreciere, cu cotaţiile coborând acum două zile chiar şi sub 4,40 lei, ieri euro a revenit pe creştere, pe fondul sentimentelor de aversiune faţă de risc ale investitorilor, apărute încă de miercuri seară, datorită crizei din Cipru.

Cursul euro creştea de la 4,4032 la 4,4178 lei, deschiderea realizându-se la 4,4110 – 4,4140 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de miercuri, când leul se deprecia din cauza situaţiei din Cipru şi a incertitudinilor politice din Italia, după ce liderul Partidului Democratic din Italia, Pier Luigi Bersani, a exclus posibilitatea de a forma un guvern de coaliţie. Primele ore de tranzacţionare au fost calme, pentru ca apoi presiunea pe cumpărarea de valută să urce euro până la un maxim de 4,4220 lei. După anunţarea cursului de schimb, cotaţiile au coborât la 4,4160 – 4,4190 lei, pe fondul îmbunătăţirii sentimentelor din marile burse, după ce în Germania s-a anunţat o creştere neaşteptată a vânzărilor de retail.

Decizia CA al BNR de a menţine dobânda de politică monetară la 5,25% nu a luat prin surprindere piaţa, astfel că această măsură nu a avut efecte asupra leului. Analiştii cred că prima reducere a dobânzii cu 25 de puncte de bază ar putea veni abia în trimestrul I din 2014, după ce inflaţia va da semne clare de reducere, în cazul unei producţii agricole bune.

Cursul dolarului american a continuat să crească, acesta atingând un nou maxim de după 13 decembrie 2012, urcând de la 3,4419 la 3,4497 lei. Francul elveţian a crescut de la 3,6165 la 3,6223 lei.

Perechea euro/dolar, care a coborât miercuri la un minim de 1,2751 dolari, nivel ce nu a mai fost atins începând cu 21 noiembrie, fluctua ieri între 1,2755 şi 1,2823 dolari.

Pe termen de scurt este de aşteptat ca euro să fie împins spre suportul de la 1,25 dolari, în condiţiile în care investitorii se aşteaptă

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 3 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 2 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 5 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

LIVE TEXT România - Olanda, în optimi la EURO 2024. „Generația de suflet“, meci pentru istorie!

Ziua Constanta acum 3 ore
Marele meci al „Generației de suflet“ a României a venit! Tricolorii întâlnesc Olanda astăzi, 2 iulie 2024, de la ora 19.00, în optimi la Campionatul European de fotbal din Germania, iar jucătorii lui Edward Iordănescu luptă pentru o calificare isto

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 2 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Un poliţist german a fost concediat după ce a furat brânză cheddar de la locul unui accident rutier

Mediafax acum o ora
În apărarea sa, poliţistul a negat că ar fi ciugulit din brânză, relatează Reuters. Ofiţerul de poliţie, care fusese chemat să asigure perimetrul accidentul, s-a apropiat de camion şi a ordonat unui salvator să îi dea nouă pachete de brânză de 20 de

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 6 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum o ora
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 3 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Novak Djokovici s-a calificat în turul doi la Wimbledon

News.ro acum o ora
După ce s-a retras din sferturile de finală de la Roland Garros şi s-a operat la genunchiul drept la începutul lunii iunie, Novak Djokovici, numărul 2 mondial, a debutat cu victorie, marţi, la turneul de la Wimbledon. El a trecut de sportivul ceh Vi

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/32°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

25°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/24°
mie.

13°/17°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

16°/22°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°