Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Martin Scorsese va adapta filmul „Gangs of New York“ într-un serial de televiziune

Publicat in Adevarul, vineri 29 martie 2013 ·

Cineastul american Martin Scorsese va adapta filmul său „Bandele din New York/ Gangs of New York“ într-un serial de televiziune, a anunţat joi compania de producţie şi distribuţie Miramax.

Filmul „Gangs of New York“ (2002), cu Daniel Day-Lewis, Leonardo DiCaprio şi Cameron Diaz, a prezentat luptele sângeroase dintre imigranţii irlandezi şi „nativii“ (născuţi în Statele Unite) din cartierul newyorkez Five Points, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

„Serialul va prezenta multitudinea de evenimente care aveau legătură cu crima organizată la trecerea dintre secole şi puţin după aceea, în Statele Unite, nu doar la New York, ci şi în alte oraşe precum Chicago şi New Orleans“, se afirmă în comunicatul postat de compania Miramax pe site-ul ei.

„Această epocă din istoria şi moştenirea culturală a Statelor Unite este bogată în personaje şi în poveşti pe care nu am putut să le explorez pe deplin într-un lungmetraj de două ore“, a precizat la rândul său cineastul Martin Scorsese. „Un serial de televiziune ne oferă timpul şi libertatea creativă de care avem nevoie pentru a da naştere acelei lumi. Sunt entuziasmat de ideea de a colabora cu Miramax pentru a spune lumii aceste poveşti“. Martin Scorsese s-a ilustrat deja pe micul ecran cu serialul „Imperiul din Atlantic City/ Boardwalk Empire“, produs de postul HBO, un serial care descrie felul în care a apărut crima organizată în Atlantic City în perioada prohibiţiei. Cineastul american este producătorul serialului şi a regizat primul episod al acestui show TV.

„Gangs of New York“ a fost nominalizat la zece categorii la Oscarurile din 2003 - inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun actor (Daniel Day-Lewis) şi cel mai bun regizor (Martin Scorsese) - însă nu a câştigat niciun trofeu, preţioasele statuete fiind împărţite în acel an între producţiile „Orele/ The Hours“, „Chicago“ şi „Pianistul/ The P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum o ora
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum o ora
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova

Ziare.com acum 3 ore
Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum o ora
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 46 minute
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Consilierul lui Netanyahu: Planul Biden pentru Gaza „nu-i o afacere bună”, dar Israelul îl acceptă

Mediafax acum 2 ore
Ophir Falk, consilierul pentru politică externă al lui Netanyahu, a confirmat că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru încetarea războiului din Gaza, promovat de preşedintele american Joe Biden. În interviu Falk a spus că propunerea lui Biden a

90 de mașini vandalizate în parcare, într-un cartier din Baia Mare. Indivizii surprinși de camere nu au fost prinși

Adevarul acum 2 ore
Aproape 90 de maşini au fost vandalizate în parcare într-un cartier din Baia Mare. Doi indivizi au fost surprinşi pe camerelele de supraveghere, însă nu au fost prinşi, potrivit Antena3.ro.

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/23°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°