S-a comentat deja în mass-media românească un incident petrecut la inaugurarea oficială din 21 martie a Salonului de Carte de la Paris, al cărui invitat de onoare a fost anul acesta România.

Dincolo de câteva inexactităţi, cum ar fi îndepărtarea brutală a protestatarilor din preajma standului românesc de către oamenii de ordine, care au dat incidentului o dimensiune pe care n-a avut-o în realitate, informaţia a fost, în general, corectă, nu şi completă. Un „grup de tineri artişti“, autointitulat, probabil ocazional, ICR OFFF (de la ICR OFFFeră), a difuzat o foaie de hârtie conţinând „un manifest împotriva actualei politici culturale şi a conducerii ICR“.

Nimeni nu auzise de ICR OFFF. Nici măcar numele liderilor grupului nu erau cunoscute. Toate acestea au devenit rapid publice.

Tinerii arborau un portret al lui Mircea Cărtărescu, absent, cum se ştie, de la Salon, unii purtau măşti fără semnificaţie clară, iar alţii încercau să-i abordeze pe oficiali cu mici discursuri de protest. Câţiva apreciaseră totuşi înainte vinul românesc oferit de un sponsor al ICR Paris. Presa, din ţară şi din Franţa, buluc, fotografia sau filma agitaţia. Nimeni nu auzise de ICR OFFF. Nici măcar numele liderilor grupului nu erau cunoscute. Toate acestea au devenit rapid publice. Ceea ce nu ştiu să fi preocupat pe cineva este sensul protestului, dincolo de litera lui. Se pare că micul text tipărit n-a fost citit.

Lipsă de autenticitate Textul mi l-a înmânat o fostă studentă de la Literele bucureştene, care îşi continuă studiile la Paris, din câte

mi-a spus, şi care mi l-a prezentat ca o expresie a doleanţelor tinerilor români. I-am atras atenţia, din capul locului, că nu mi se pare normal să auzim vorbindu-se, în general, în numele tinerilor sau al oricărei alte categorii, iar dacă totuşi ne asumăm un punct de vedere personal şi limitat, acesta trebuie