Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O profesoară, aruncată în închisoare pentru un prânz nevinovat

Publicat in Romania TV, vineri 29 martie 2013 ·

Mulţi europeni caută joburi în Emiratele Arabe Unite, atraşi de soarele strălucitor şi de salariile mari şi nesupuse impozitelor. Însă în acest Paradis, mulţi cad în capcanele întinse de Sharia, legea islamică.

O profesoară a ajuns la închisoare în Abu Dhabi după ce a luat prânzul cu un bărbat căsătorit. Britanica a fost acuzată că a încălcat legea musulmană care interzice unei femei să stea singură cu un bărbat dacă nu este căsătorită cu acesta sau dacă nu are o legătură de rudenie cu el.

Profesoara riscă un an de închisoare doar pentru faptul că a stat la aceeaşi masă cu un bărbat însurat, iar pedeapsa ei ar putea fi şi mai aspră deoarece a consumat alcool. Femeia, care a consumat un pahar de vin după masă, a fost reţinută de poliţişti şi aruncată într-o celulă mizeră, unde aşteaptă să-şi afle soarta. Ea a compărut deja în faţa unui judecător, căruia i-a spus că nu a luat singură masa cu bărbatul cu care a fost găsită de poliţişti şi că la întâlnire mai fusese prezent un coleg de-al ei, care a plecat, însă, mai devreme.

Potrivit The Sun, profesoara britanică este, însă, o victimă colaterală în conflictul dintre bărbatul sirian şi soţia sa, pe care a dat-o afară din casă în urmă cu o săptămână şi care acum l-a reclamat la poliţie pentru a-i face rău. Bărbatul a ajuns şi el în arest.

Diplomaţii britanici au încercat să obţină eliberarea femeii, după ce colegul ei a depus mărturie în favoarea ei.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Patru morţi şi zeci de răniţi în urma unei coliziuni de tren în Cehia

News.ro acum 2 ore
Cel puţin patru persoane au murit şi zeci au fost rănite în urma coliziunii dintre un tren de pasageri şi un marfar, miercuri seara, în centrul Cehiei, potrivit serviciilor de urgenţă. "Patru pasageri au suferit răni care au dus la moartea lor", a d

OMS: Primul deces uman din cauza gripei aviare de tip H5N2

HotNews acum 20 minute
Un prim caz global de deces uman din cauza gripei aviare de tip H5N2 a fost înregistrat în Mexic, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP. Organizatia Mondiala a SanatatiiFoto: Anja Niedringhaus / AP / Profimedia "Ac

Silvestru Şoşoacă: Nu am avut nici cea mai vagă idee că semnăturile erau false

News.ro acum 8 ore
Candidatul independent la alegerile europarlamentare Silvestru Şoşoacă, plasat sub control judiciar de către procurorii Parchetului General pentru uz de fals şi fals în declaraţii, a afirmat, miercuri seară, că nu a ştiut că semnăturile pe care le-a

Roland-Garros: Gabriela Ruse, semifinalistă la dublu

News.ro acum 9 ore
Perechea Elena Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros. Românca şi colega sa au ajuns în semifinale după retragerea adversarelor din sferturi, ru

Ancheta morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon. Continuă audierile după prima reținere

Ziare.com acum 20 minute
Audierile continuă în cazul morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din București. Cinci martori sunt așteptați joi, 6 iunie, la serviciul Omoruri din Capitală pentru a răspunde la întrebările procurorilor și polițiștilor, după ce o asis

Licitații - 6 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al Condmag SA, în reorganizare, vinde proprietatea imobiliară a debitoarei compusă din teren de aprox. 5.974 mp şi construcţii situate în Localitatea Mediaş, Str. Gloria Nr. 10, Judeţul Sibiu. Proprie

UPDATE - Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu / A fost declarat decesul/ Circulaţia a fost reluată

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat, miercuri seară, în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu. Mai multe echipaje de intervenţie au fost la faţa locului, circulaţia fiind perturbată. De la ora 20.20, circulaţia garniturilor de metrou a fost reluată n

Ministrul german al apărării cere ca armata să fie pregătită pentru un eventual război în 2029

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat miercuri că este nevoie de consolidarea capacităţilor operative ale armatei germane, astfel încât aceasta să fie pregătită pentru un eventual război în anul 2029, transmite agenţia EFE. "Treb

Avertisment de o duritate fără precedent al OMS: "Locuitorii Fâşiei Gaza mănâncă iarbă şi beau ape uzate"

Ziare.com acum 10 ore
Oamenii din Fâşia Gaza sunt nevoiţi să bea ape uzate şi să mănânce hrană pentru animale, denunţă o reprezentantă regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Ea pledează în favoarea unei creşteri imediate a ajutorului umanitar în enclava ase

Surpriză: McDonald’s pierde un proces şi nu mai poate utiliza numele „Big Mac” în Uniunea Europeană

Mediafax acum 9 ore
Supermac’s a arătat că McDonald’s a folosit drepturile de autor pentru a preveni extinderea lanţului irlandez în blocul comunitar. Curtea a hotorât că McDonald’s nu a putut demonstra utilizarea legitimă a mărcii „Big Mac” înregistrată în 1996. Astfe

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/32°
Iasi
acum

19°
joi

17°/27°
vin.

18°/31°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/31°
Constanta
acum

20°
joi

20°/26°
vin.

20°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/24°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/32°