Este evident că nicio strategie în materie de sănătate publică nu are sorţi de izbândă dacă nu porneşte de la realităţile existente, sistemele de monitorizare fiind esenţiale, cel puţin în această privinţă. Este un demers care include definirea unor indicatori, culegerea de date, realizarea de analize statistice, evaluarea periodică a stării de sănătate, precum şi schimbul de bune practici în domeniul sănătăţii publice la nivel naţional, dar şi internaţional. Mai mult decât atât, datele astfel culese sunt o sursă valoroasă de informaţii asupra unor indicatori ai sănătăţii. Ele pot oferi o imagine de ansamblu asupra aspectelor-cheie ale stării de sănătate a populaţiei şi ale factorilor determinanţi pentru sănătate. Informaţiile cu privire la activitatea spitalelor se bazează în principal pe datele înregistrate la externarea pacientului. Acestea pot fi utilizate pentru estimarea poverii cauzate de anumite boli şi servicii de sănătate şi sunt văzute ca o indicaţie aproximativă a incidenţei unei boli. Cum se colectează datele în spitalele din România? Ne-am interesat la câteva spitale bucureştene, de unde am aflat că procesul debutează din momentul prezentării pacientului la camera de gardă. Există un sistem informatic integrat la nivelul fiecărui spital, în care se înregistrează informaţiile în timp real: datele personale ale pacientului (CNP, adresa de domiciliu, vârsta etc.), date privind examinarea medicală, recomandarea făcută de medic în urma examinării – internare (care poate fi de zi sau continuă) sau nu, după caz. Chiar şi refuzul pacientului de a fi internat se înregistrează. Odată internat, tot ceea ce înseamnă consum de medicamente, de analize sau alte materiale sanitare se înregistrează în aplicaţia informaţională de care dispune unitatea spitalicească. Apoi, foaia de observaţie, care există în formă fizică în secţia unde este intern