Biciclişti din mai multe judeţe s-au strâns, sâmbătă, înainte de prânz, în pădurea de la capătul străzii Gheorghe Doja, pentru a lua parte la primul campionat local de ciclism montan, organizat de clubul Velo Sport Oradea.
Startul s-a dat la ora 11, din faţa filigoriei din pădure, pe listă fiind înscrişi 34 de participanţi. Echipaţi cu căşti, costume speciale şi ochelari, concurenţii nu s-au lăsat intimidaţi de vântul şi ploaia măruntă şi s-au avântat prin pădure.
"Am lansat un campionat local de ciclism montan gen Cross Country Olimpic (prescurtat XCO), pe un traseu de 3-5 kilometri. E un traseu mai spectaculos, prin pădure. Fiind la prima etapă, dificultatea traseului e un pic mai lejeră, dar pe parcursul celorlalte două etape dificultatea va creşte şi astfel se vor decide şi câştigătorii. Concurenţii au venit din toată ţara, Oradea, Cluj, Timişoara chiar şi din Poloieşti, şi ei sunt obişnuiţi cu asemenea trasee", a declarat Norbert Dormany, preşedintele Clubului Velo Sport Oradea, organizatorul evenimentului.
Concursul se desfăşoră pe 11 categorii, în funcţie de vârstă, sex şi nivelul de pregătire în ciclism, în trei etape (prima cea de sâmbătă, următoarea pe 12 mai şi finala pe 11 august, când va avea loc Cupa Crater XCO Betfia), iar câştigătorii trebuie să fi participat minim la două dintre ele.
"Scopul acestui campionat este de a populariza acest sport şi pe plan local. Dorim să avem participanţi cât mai buni pe plan naţional şi de ce nu pe plan internaţional", a mai spus Dormany.
Concurenţii sunt punctaţi după fiecare etapă, însă nu toţi reuşesc să şi termine cursa. Sâmbătă, de pildă, unul dintre concurenţi, un italian, om de afaceri în Oradea, a fost nevoit să abandoneze, după ce bicicleta sa de 2.700 de euro a făcut pană.
Biciclişti din mai multe judeţe s-au strâns, sâmbătă, înainte de prânz, în pădurea de la capătul străz