O modestă fortificaţie de pământ la origini, „castrum regium Themes”, cum este menţionat în izvoarele medievale timpurii, avea să se dezvolte aproape spectaculos începând cu prima jumătate a secolului al XV-lea, devenind una din cele mai râvnite cetăţi, mai ales pentru importanţa ei strategică. Iniţial, cetatea, care asigura protecţia locuitorilor din aşezarea civilă aflată în imediata apropiere, avea probabil o formă dreptunghiulară şi era înconjurată de un val de pământ cu palisadă şi de un canal cu trei braţe ale Timişului iar în interiorul fortificaţiei, de-a lungul a două străzi, se înşirau case modeste. O nouă cetate a fost ridicată de regele Carol Robert de Anjou, care se întindea pe aproximativ două hectare şi jumătate iar în partea de nord a acesteia s-au construit case pentru personalul curţii regale, nobilime şi cler dar şi pentru meşteşugari şi negustori. Dintre lăcaşurile de cult, cea mai importantă biserică a fost cea închinată Sfântului Gheorghe, protectorul cetăţii, care se afla pe locul actualei pieţe cu acelaşi nume.
Când comitele de Timiş Filippo Scolari a primit cetatea în dar de la regele Ungariei Sigismund de Luxemburg, meşterii şi artiştii italieni pe care i-a adus la Timişoara au ridicat în cetate noi palate, biserici şi capele, au amenajat pieţe şi au săpat fântâni. Multe clădiri vechi au fost renovate şi au fost refăcute zidurile de apărare ale cetăţii. În vremea lui Scolari, mulţi pictori, sculptori, ebenişti, arhitecţi, cunoscuţi umanişti şi învăţaţi italieni, medici dar şi oameni de afaceri, meseriaşi şi negustori, şi-au adus contribuţia la înviorarea cetăţii Timişoarei. Din nefericire, toate edificiile şi operele de artă realizate la Timişoara prin grija ilustrului condotier au fost distruse în urma ofensivelor otomane. În 1455, cetatea a ajuns în stăpânirea lui Iancu de Hunedoara, care a reconstruit la rândul lui fortif