Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza politică ce anunţă un nou dezastru european

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Liderul coaliției de centru-stânga, Pier Luigi Bersani, l-a informat pe șeful statului italian că, după negocierile cu partidele politice, n-a reușit să formeze un nou guvern Sursa: REUTERS

Pier Luigi Bersani primise sarcina de a forma un nou executiv, având în vedere că nicio formaţiune politică nu a obţinut o victorie clară în alegerile din 24-25 februarie.

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a insistat, ieri, că singura soluţie pentru a debloca criza politică din Italia este ca rivalii de centrustânga să accepte şi partidul său, de centru-dreapta, la putere.

Preşedintele Giorgio Napolitano s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanţii partidelor importante din Italia, pentru a găsi o soluţie de compromis, în contextul îngrijorării legate de stabilitatea economică a celei de-a treia economii a zonei euro. Miliardarul ex-premier, în vârstă de 76 de ani, a spus că nu va susţine în niciun caz un guvern tehnocrat, aşa cum a fost cel condus de Mario Monti, pe care îl acuză că a adus Italia în recesiune.

„Poziţia noastră nu s-a schimbat în privinţa necesităţii unui guvern politic, având în vedere experienţa tragică cu guvernul tehnocrat”, a declarat Berlusconi, la finalul întâlnirii de la Palatul Prezidenţial.

Partidul Democrat (PD) susţine că este foarte greu de imaginat o coaliţie cu Partidul Libertăţii (PdL), al lui Berlusconi. „Sunt mult prea multe probleme importante care sunt la distanţă de ani lumină între cele două partide”, a spus Luigi Zanda, liderul grupului PD din Senat. Mişcarea Cinci Stele, care a câştigat peste 25% din voturile alegătorilor, a refuzat să participe la o coaliţie de guvernare alături de partidele mari, pe care le consideră vinovate de criza economică din Italia.

Napolitano (88 de ani) a declarat foarte clar că nu vrea ca Italia să ajungă în situaţia de a organiza noi alegeri anticipate imediat, în primul rând, pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum o ora
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 53 minute
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 7 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

JO Paris 2024: CIO a autorizat 39 de ruşi şi belaruşi să participe sub un drapel neutru

News.ro acum 59 minute
Comitetul Internaţional Olimpic a autorizat 22 de sportivi ruşi şi 17 belaruşi să participe sub drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Paris. CIO a publicat, în 15 iunie, o primă listă de sportivi ruşi şi belaruşi, din patru discipline (lupte, hal

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 6 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Rusia nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe frontul din Ucraina, afirmă secretarul general al NATO

G4Media acum 2 ore
După doi ani şi patru luni de când a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum în măsură să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat

Focar de E.coli în Marea Britanie: cel puţin o persoană a murit din cauza unei variante periculoase a bacteriei

News.ro acum 47 minute
O epidemie de E. coli este în curs de desfăşurare în Marea Britanie, iar o persoană a murit, a anunţat joi Agenţia de Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), numărul total de cazuri confirmate crescând la 275, relatează Reuters. UKHSA a decl

Curtea Supremă a SUA permite avorturile de urgenţă în Idaho, într-o decizie temporară ce este de mare interes în SUA

News.ro acum 39 minute
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis joi să permită - deocamdată - efectuarea avorturilor în Idaho atunci când femeile însărcinate se confruntă cu urgenţe medicale, judecătorii dispensându-se de problema controversată fără a decide de fapt cazul

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

20°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°