Sub bagheta antrenorului Radu Polifronie, Clubul Sportiv Municipal Petroşani a participat la Complexul Olipic de la Izvorani Campionatul Naţional de Karate Interstiluri – WKF cu doi sportivi: Ipate Ionuţ şi Grigore Nicolae. La competiţie au participat 20 de cluburi.
„Noi trebuia să ne prezentăm cu trei sportivi, deoarece la o asemenea competiţie echipele sunt formate din trei sportivi, plus rezerva. Noi am avut doar doi sportivi, motiv pentru care adversarii noştri au avut, din start, un meci câştigat. La categoria echipe am învins CS Otopeni, iar în al doilea tur am pierdut cu Sportul Studenţesc”, a declarat Radu Polifronie.
Şi, totuşi, singurul sportiv din provincie care a reuşit să ajungă în finală, este legitimat la CSM Petroşani şi se numeşte Ionuţ Ipate.
„Ionuţ Ipate a fost singurul sportiv din provincie care a ajuns până în finală, unde a obţinut locul 2, iar acest rezultat îi dă posibilitatea să participe la selecţia pentru lotul naţional de seniori”, a mai adăugat Radul Polifronie, director CSM Petroşani.
Sub bagheta antrenorului Radu Polifronie, Clubul Sportiv Municipal Petroşani a participat la Complexul Olipic de la Izvorani Campionatul Naţional de Karate Interstiluri – WKF cu doi sportivi: Ipate Ionuţ şi Grigore Nicolae. La competiţie au participat 20 de cluburi.
„Noi trebuia să ne prezentăm cu trei sportivi, deoarece la o asemenea competiţie echipele sunt formate din trei sportivi, plus rezerva. Noi am avut doar doi sportivi, motiv pentru care adversarii noştri au avut, din start, un meci câştigat. La categoria echipe am învins CS Otopeni, iar în al doilea tur am pierdut cu Sportul Studenţesc”, a declarat Radu Polifronie.
Şi, totuşi, singurul sportiv din provincie care a reuşit să ajungă în finală, este legitimat la CSM Petroşani şi se numeşte Ionuţ Ipate.
„Ionuţ Ipate a fost singurul sportiv din