Mesajul a fost trimis. Multumesc!

22 de persoane, printre care administratorii laboratoarelor, au fost arestate în dosarul decontărilor ilegale

Publicat in Adevarul, duminică 31 martie 2013 ·

22 de persoane, printre care administratorii celor două laboratoare vizate în dosarul decontărilor ilegale de analize, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate sâmbătă seară de Tribunalul Bucureşti.

Ceilalţi reţinuţi în acelaşi dosar, printre care şi medicul cardiolog Sergiu Bârsan şi Viorel Ordeanu, medic de laborator la Uromed, vor fi cercetaţi în libertate, dar cu interdicţie de a părăsi ţara, a mai hotărât instanţa, transmite Mediafax.

Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

În acest dosar, în care 42 de persoane sunt urmărite penal pentru înşelăciune şi complicitate la această faptă, au fost reţinuţi vineri seară administratorii laboratoarelor de analize Uromed Center şi CityLab, angajaţi ai acestora, medici şi asistente.

În referatul cu propunere de arestare preventivă se precizează că au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 36 de persoane: Semseddin Daskiran şi Suleiman Memitanly (administratorii laboratoarelor), Mohamad El-Rifai (medic), Muteba Kanda (medic), Kamal Osman, Monica Ursu (medic specialist obstetrică şi ginecologie), Mihaela Liliana Ivaşcu (medic de familie), Corina Gabriela Iancu (medic endocrinolog), Melania Pandrea (asistent medical), Ana-Maria Baciu (biolog la CityLab), Sergiu Bârsan (medic cardiolog), Dana Buduluca (asistent medical), Dănuţa Călin (asistent medical), Ioana Coconeanu (operator calculator CityLab), Bogdan Ioan Coculescu (medic de laborator la Uromed), Irina Cristea (biolog la CityLab), Mihaela Cristea (asistent medical), Valentina Drăguşin (asistent medical), Alina Eremia (asistent medical la CityLab), Ileana Gheorghe (asistent medical), Mihaela Gheorghiu (medic), Luiza Ilioiu (operator calculator la Uromed), Marana Anda Iosup (medic de familie), Rodica Lazăr Contes (medic specialist pediatrie şi ecografie), Teodora

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 23 minute
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum o ora
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Gabriela Firea ii adresează o Scrisoarea deschisă lui Nicușor Dan (P)

Ziua News acum 28 minute
Domnule primar general, Nicușor Dan, este a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei, o dezbatere pe care toți bucureștenii o așteaptă. V-am cerut în mesajul anterior să discutăm chiar

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova

Ziare.com acum 2 ore
Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 4 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Islanda: Halla Tomasdottir, femeie de afaceri în vârstă de 55 de ani, a fost aleasă în funcţia de preşedinte

News.ro acum o ora
Femeia de afaceri Halla Tomasdottir va deveni următorul preşedinte al Islandei, potrivit rezultatelor oficiale ale alegerilor, după ce a învins-o pe Katrin Jakobsdottir, fost premier, relatează AFP. Jakobsdottir, în vârstă de 48 de ani, şi-a recunos

Consilierul lui Netanyahu: Planul Biden pentru Gaza „nu-i o afacere bună”, dar Israelul îl acceptă

Mediafax acum o ora
Ophir Falk, consilierul pentru politică externă al lui Netanyahu, a confirmat că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru încetarea războiului din Gaza, promovat de preşedintele american Joe Biden. În interviu Falk a spus că propunerea lui Biden a

Portalul de servicii online al MAI a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori

Mediafax acum 2 ore
Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne (https://hub.mai.gov.ro/O) a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori, fiind create peste 462.000 de conturi, anunţă reprezentanţii instituţiei. Serviciul de eliberare online a cazierel

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°