Salvamontiştii din staţiunile montane Straja, Râuşor şi Parâng, judeţul Hunedoara, avertizează asupra pericolului declanşării unor avalanşe în zonele înalte ale masivelor Vâlcan, Retezat şi Parâng, la peste 1.700 de metri, deoarece straturile de zăpadă depuse în timp pot aluneca.
Potrivit şefului Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, turiştii care sunt în staţiunile Straja, Râuşor şi Parâng sunt avertizaţi să nu plece pe trasee montane dificile şi să rămână pe pârtiile amenajate pentru a schia, conform Mediafax.
"Turiştii care urcă şi rămân în staţiunile Straja (Vâlcan) sau Râuşor (Retezat) sunt în siguranţă. Aici pârtiile au fost pregătite pentru schi. După testele făcute de salvamontişti s-a constatat că în zonele Straja din Vâlcan şi în Munţii Retezat există pericol de avalanşe, la peste 1.700-1.800 de metri", a declarat şeful Serviciului Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Potrivit acestuia, zăpada veche este îmbibată cu apă care a îngheţat şi este foarte grea din cauza variaţiilor mari de temperatură, iar pe o scară de la unu la cinci pericolul producerii de avalanşe este de gradul al treilea, pe pantele care au un unghi mai mare de 25-30 de grade.
Şeful Salvamont Hunedoara a adăugat că pericolul de avalanşe este semnalat mai ales pe partea de sud a Masivului Vâlcan şi în zona centrală a Masivului Retezat, unde stratul de zăpadă este mai mare.
"Turiştii care sunt amatori de schi alpin sau schi de tură sunt rugaţi să renunţe la aceste trasee şi să rămână doar pe zona schiabilă din staţiunile Straja şi Râuşor, unde pericolul producerii unor avalanşe este exclus. Traseele de coastă sunt cele mai periculoase. În Masivul Retezat, nu le recomand turiştilor să se aventureze pe Creasta Judelui, ca să traverseze spre lacul Zănoaga dinspre lacul Bucura, pentru că acolo este o porţiune dificilă. Atenţia este necesar