După 23 de ani de la Marea Prăduială, iată c-a venit în sfârşit vremea canonizării Sfântului Felix Întâiul, Degrabă Turnătoriu, zis şi Preafericitul Varaniu de la schitul Ochiul şi Timpanul, stareţ la Şcoala de Taici şi Bune Maniere de la Mânăstirea Intactum, păstor peste enoriaşii drept-credincioşi de toate cultele, zis şi Marele Mântuitor al Conturilor, Protectorul Tigăilor şi al Adventiştilor de ziua a Şaptea.

Desigur, Maica Stareţă a Mânăstirii Sfintei Tigăi, Dana Grecu, a fost prima care a dorit trecerea şefului său în rândul sfinţilor martiri ai neamului şi a luptat în fiecare după amiază pentru Sfânta Retribuţie şi mai ales, pentru recunoaşterea proprie ca fiind întâia luptătoare cu tigaia a neamului, întru spălarea şefului de păcatele lumeşti... Căci fiecare om are păcatele sale, mari sau mici. Viitorul sfânt Felix are păcate mici, până la neglijabile, judecând după indulgenţa cu care turma de enoriaşi i le acceptă şi după audienţă. Căci poporul român este degrabă iertătoriu, şi cu atât mai degrabă uitătoriu, amin!

Al doilea militant pentru sfinţoşenia lui Felix dar primul ca importanţă e pastorul Gâdea, grabnicul pupător de poale, sfiosul spălător de păcate ale cadavrelor securiste, întâiul gurist al Mânăstirii Intactum, ţârcovnicul relei Vestiri şi aspru judecător al tiranilor. El şi-a pus întreaga viaţă întru depistarea magistraţilor, ai Pilaţilor din Pont care ar putea să-l răstignească pe Mântuitorul Cheltuitor al Conturilor Dunării. Cu buziţele lui groase, cu buzunărelele lui doldora de arginţi, cu mânuţele alea două, cu degeţelele lui împreunate, cu vocea lui de Învăţător, cu picioruşul său peste picior, Gâdea a dus în spinarea lui firavă de tocilar, cea mai grozavă luptă întru mântuirea veşnică a şefului său. Şi nimic nu i-a stat în cale... Câtă frunză, câtă iarbă a călcat el sub copita poneiului care l-a dus în apriga luptă! Câţ