„Să auzim numai de bine!” Cu această urare, cu care îşi lua la revedere de la ascultătorii emisiunilor sale, a venit Mircea Carp de la Vocea Americii la Europa Liberă, unde a prezentat mulţi ani celebrul Program politic.

L-am cunoscut la Bucureşti după Revoluţie. Avea o voce bine timbrată, care la o adică putea deveni tăioasă, şi o ţinută care te lăsa să bănuieşti că fusese militar. Făcuse liceul la Mănăstirea Dealu, acolo unde a învăţat şi Regele Mihai, mi-a spus odată. Altădată mi-a povestit cîteva amintiri de pe front, pe care le-am regăsit în această minunată carte de memorii* din care am aflat că e urmaşul familiilor P.P.Carp şi Lascăr Catargi şi că e nepotul lui Garabet Ibrăileanu.

În timpul războiului, Mircea Carp a făcut doi ani de şcoală militară în Germania şi, ca elev tanchist, a luptat timp de trei luni în Rusia. După 23 august 1944, a fost sublocotenent în divizia de blindate „România Mare” care s-a distins în luptele pentru eliberarea Careiului. Rănit de două ori pe front, decorat cu Ordinul Coroana României şi evaluat în foile calificative drept un ofiţer excepţional, Mircea Carp e dat afară din armată în 1946, împreună cu alţi 9.000 de ofiţeri „epuraţi” în timpul guvernului Petru Groza. Apoi a fost arestat şi interogat timp de cîteva luni. Pus temporar în libertate, cu interdicţia de a părăsi Bucureştiul, fuge din ţară în 1948.

Fostul ofiţer de cavalerie în armata regală a devenit în America jurnalist de radio. În 1969 l-a însoţit pe preşedintele Nixon la Bucureşti, ca trimis special al Vocii Americii. În călătoriile pe care le-a făcut mai tîrziu în ţară, din partea acestui post de radio, a fost permanent supravegheat de Securitate. Odată, cînd a încercat să ajungă la Caransebeş pentru a intervieva un disident, a fost împiedicat să treacă de două companii ale armatei, sub pretextul unor manevre militare.

După ce a lucrat 22 de