de Dan FRÂNCU
danfrancu@tribuna.ro
01 aprilie 2013 21:53
0 vizualizari
A-A+ Elevi şi cadre didactice de la zece instituţii de învăţământ din mai multe judeţe ale ţării vor participa sau vor fi reprezentaţi la finala Concursului Interjudeţean şi Regional "Împreună, împotriva violenţei!", ce se va desfăşura vineri, 5 aprilie, începând cu ora 11, la Sala de sport a Liceului Teoretic "Gheorghe Lazăr" Avrig. Pe lângă liceul gazdă, la organizarea şi desfăşurarea acestui concurs şi-au adus contribuţia mai multe instituţii locale (Primăria şi Consiliul Local, Poliţia oraşului, Protopopiatul Ortodox Român, Centrul Cultural – Misionar “Gheorghe Lazăr"), precum şi CJRAE Sibiu împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu.
Acţiunea are un spectru larg, în sensul implicării unui număr foarte mare de elevi, care vor participa la diferite activităţi. Activităţile extracurriculare pe care organizatorii le-au avut în vedere se adresează elevilor de învăţământ primar, gimnazial, liceal, cu accent deosebit pe grupurile potenţial defavorizate. De asemenea, o atenţie deosebită s-a acordat implicării elevilor cu tulburări de comportament, a celor cu părinţi plecaţi în străinătate şi a elevilor care întâmpină dificultăţi de învăţare.
"Am propus acest proiect deoarece violenţa şcolară este, din punct de vedere statistic, cea mai frecventă conduită deviantă şcolară. Şcoala este spaţiul de manifestare a conflictelor între copii şi între adulţi- copii, iar raporturile de forţă sau planul în care se consumă conduitele ofensive (verbal, acţional, simbolic) sunt variabile, importante în înţelegerea fenomenului.", ne-au declarat reprezentanţi ai organizatorilor.
Programul fazei finale a concusului "Împreună, împotriva violenţei!" mai cuprinde prezentarea unei expoziţii cu lucrările înscrise în concurs, scurte momente artistice, iar în fi