De vreo două, trei luni, de când i-a pus în faţă lui Victor Ponta, silindu-l parcă să-l semneze, acordul de coabitare, lui Traian Băsescu îi merge din ce în ce mai bine. Şi-a revenit, se pare, din şocul de după alegerile parlamentare, ba chiar, pas cu pas, îşi securirează nu doar viitorul lui de după predarea cheilor de la Cotroceni, ci şi pe cel al acoliţilor săi. A scăpat şi de grijile guvernării de pe timpul cabinetului de mămăligă purtând numele lui Boc, când el, Băsescu, era cel care hotăra până la amănunt aberanta politica economică şi socială, de o duritate şi austeritate care l-au făcut să fie urât de un întreg popor. Acum, Guvernul USL condus de Ponta şi-a asumat, cel puţin teoretic, administrarea ţării.

Băsescu are în schimb timp cât vrea pentru a se juca de-a şoarecele cu pisicul, făcându-i tot felul de pocinoage lui Ponta. Vorbeşte peste tot, de i s-a uscat gura, punând la zid noua putere. Oriunde s-ar duce, la forumuri economice, la Academie, la Congresul avocaţilor, dacă va fi vreo reuniune a vânătorilor şi pescarilor va cuvânta şi acolo, nu scapă ocazia de a pună tot răul din ţară în cârca Guvernului USL, făcând uitată catastrofa pe care i-a lăsat-o moştenire şi care va avea multă vreme efecte nocive. Vivacitatea lui Băsescu îşi are paradoxal izvorul chiar la victima sa. Ia cu pumnul vitamina P, cu P de la Ponta, din care premierul, semnând necugetat amintitul acord şi părând parcă anesteziat de permanentele atacuri ale lui Băsescu, i-a oferit un stoc îmbelşugat. Scandalul din aceste zile, legat de numirea procurorului general şi al şefului DNA, dezvăluie un Ponta neaşteptat de inhibat în faţa lui Băsescu şi gata să facă, acceptând desemnarea - fără argumente profesionale şi de etică - o gafă de proporţii, ce poate avea urmări ireversibile. Nimic, absolut nimic nu-l îndreptăţeşte pe premier să aibă o atitudine atât de obedientă. Am remarcat