Poemul epic închinat Scutului lui Ahile, eronat atribuit în antichitate lui Hesiod (v. 270-285) descrie un cortegiu sărbătoresc, komos, ca parte a ceremoniilor de nuntă, mai precis a procesiunii ce o însoțește pe mireasa, care, într-un car încărcat cu cuferele de zestre, pleacă de la casa părintească la casa mirelui. Ea este însoțită de o ceată zgomotoasă și veselă de nuntași – femei și bărbați, tineri cheflii, care dănțuiesc și cântă cântece vesele. În pasajul consacrat acestei celebrări nu se pomenește nimic de vreo băutură, dar, într-un poem fragmentar pe care Sappho l-a dedicat nunții lui Hector cu Andromaca (Sapph. fr. 44 Lobel-Page), este evocată deasemeni o procesiune nupțială și, în același context, câteva versuri fragmentare vorbesc de cupe și cratere. Nu cred că avem a ne îndoi de faptul că, la nunți, se bea vin din belșug, atunci ca și acum. Ceea ce nu se mai întâmplă însă în vremurile noastre este să se bea vin în celebrări organizate în spațiul sacru al templelor. Antichitatea greacă a lăsat în schimb numeroase vestigii care pledează pentru un atare consum ceremonial al vinului în săli special amenajate în incinta templelor, așa cum o dovedesc numeroase vestigii arheologice, depozite de vase de băut și încăperi anume rezervate banchetelor publice, de exemplu în sanctuarul lui Zeus de pe colina Apesas de la Corint, sau în cel de pe colina Hymettos de la Atena, unde săpăturile au scos la iveală spații anume amenajate pentru mese rituale însoțite de băutură. Comesenii divini De altfel, nu are rost să accentuăm, sub acest aspect, vreun contrast imaginar între banchetele publice și cele private. Orice banchet începea prin gesturi rituale care invitau prezența zeilor printre comeseni: libații pentru Zeus, Apollon și, evident, Dionysos, dar și pentru alți zei și eroi, însoțite de rugi și de un cânt ritual, paian, care vădește fără dubiu caracterul în esență rit