Petrolul a ratat şansa să urce pe treapta a treia a podiumului Ligii I, după remiza de pe “Ilie Oană”, scor 1-1, cu campioana CFR Cluj
Ploieştenii au dominat partida de duminică seară, au deschis scorul prin Younes (60), dar s-au văzut egalaţi pe final, oaspeţii smulgând un punct graţie reuşitei lui Weldon (79).
O victorie în confruntarea cu CFR Cluj ar fi dus Petrolul pe locul trei în primul eşalon, iar elevii lui Cosmin Contra au început meciul decişi să-şi prelungească seria evoluţiilor bune din debutul acestui an.
După o mare şansă a vizitatorilor, favorizată de o eroare a lui Bornescu (6), reparată in-extremis tot de goalkeeperul petrolist, “lupii” au trecut la un asediu total la poarta apărată de către Felgueiras. Portughezul dintre buturile CFR-ului a fost, însă, de nebătut, respingând la şutul violent lui Hoban (10), la execuţia din lovitură liberă a lui Marinescu (17) sau la “capul” lui Geraldo Alves (25).
Apoi, Sauvadet (26) a ratat de puţin ţinta cu un “trasor” de la 14 metri, pentru ca, la cealaltă poartă, Hora (35) să-l “întindă” serios pe Bornescu, cu un şut ce viza colţul lung.
După 0-0 la pauză, Contra a adus forţe noi în ofensivă la scurt timp după reluare, apelând la Younes şi Boudjemaa. Iar golul a picat exact atunci când se scurgea prima oră de joc, YOUNES reluând, din 3-4 metri, după o centrare perfectă venită, de pe dreapta, de la Alcenat.
Drumul petroliştilor către podium părea, astfel, deschis, Sauvadet (67) şi Younes (75) trecând pe lângă desprinderea pe tabela de marcaj, dar, odată cu apropierea finalului întâlnirii, clujenii au devenit tot mai periculoşi în ofensivă. Şi după ce Kapetanos (72) a trimis puţin pe lângă, WELDON (79) a restabilit egalitatea, înscriind cu un şut din întoarcere, expediat de la 8-9 metri, lateral dreapta.
S-a terminat, astfel, 1-1, iar Petrolul acumulează 42 de punct