Palatul Copiilor din Constanţa găzduieşte astăzi,Adunarea Generală Ordinară a Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Constanța.
Principalul punct de pe ordinea de zi este dezbaterea propunerilor pentru Statutul Elevului. CJE Constanța a inițiat o dezbatere la nivel județean prin intermediul Consiliilor Școlare ale Elevilor pentru a aduna cât mai multe opinii despre ce ar trebui să conțină varianta finală a codului de drepturi și îndatoriri ale elevilor. Documentul urmează să fie adoptat de Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor în luna aprilie 2013 și transmis Ministerului Educației Naționale spre validare și implementare.
Biroul Permanent va prezenta membrilor prezenți şi informaţii despre concursul național ,,Scrisoare către Basarabia”, organizat de Institutul ,,Eudoxiu Hurmuzachi” și Consiliul Național al Elevilor pentru promovarea valorilor de identitate în rândul tinerilor din România. De asemenea, Biroul Permanent al CJE va prezenta un calendar al vizitelor de lucru, iar împreună cu membrii Adunării Generale va fi elaborată varianta finală a acestui calendar.
Un alt subiect de pe ordinea de zi îl reprezintă programul național ,,Să știi mai multe, să fii mai bun!”. La acest capitol, va fi evaluat modul prin care Consiliile Școlare ale Elevilor sau implicat în privința consultării elevilor pentru programul național și modul prin care deficiențele vor putea fi remediate.
Palatul Copiilor din Constanţa găzduieşte astăzi,Adunarea Generală Ordinară a Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Constanța.
Principalul punct de pe ordinea de zi este dezbaterea propunerilor pentru Statutul Elevului. CJE Constanța a inițiat o dezbatere la nivel județean prin intermediul Consiliilor Școlare ale Elevilor pentru a aduna cât mai multe opinii despre ce ar trebui să conțină varianta finală a codului de drepturi și îndatoriri ale