Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un puşti de 14 ani a jefuit o casieră, ca să le dea prietenilor de băut

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 1 aprilie 2013 ·

Elevul e din Codlea şi face sport de performanţă, fiind considerat o speranţă pentru lotul naţional de fotbal.

Un adolescent de 14 ani, cu cagulă şi înarmat cu un cuţit, a ameninţat casiera unei asociaţii de locatari dintr-un bloc din Codlea, de la care a luat 1.250 de lei, apoi a mers într-un bar din localitate şi le-a plătit consumaţia celor prezenţi.

Copilul, care face fotbal de performanţă la o echipă de juniori din localitate, fiind considerat o speranţă pentru lotul naţional de fotbal, a intrat, joi seară, în jurul orei 19.00, peste casiera unei asociaţii de locatari. Tânărul s-a echipat cu un hanorac cu glugă, cagulă, mănuşi şi cuţit de bucătărie. El a ameninţat-o pe femeie şi a luat toţi banii proveniţi din încasările din ziua respectivă, 1.250 de lei, apoi a fugit, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisar-şef Liviu Naghi.

„Am fost sesizaţi prin 112, ieri (joi – n.r.), în jurul orei 19.10, de către casiera asociaţiei de locatari, care a spus că a fost ameninţată cu un cuţit şi deposedată prin violenţă de o sumă de bani. Ea a povestit că a fost atacată de un tânăr cu vârsta între 25 şi 30 de ani, solid, cu cagulă, mănuşi şi hanorac”, a spus Naghi, într-o conferinţă de presă.

După aproximativ patru ore de la anunţ, poliţiştii din Codlea au reuşit să îl identifice pe atacator, acesta fiind un adolescent de 14 ani din localitate. După ce a atacat-o pe casieră, adolescentul a mers pe un câmp din spatele unor blocuri şi a ars hanoracul, cagula şi mănuşile, iar cuţitul l-a înfipt în pământ. Apoi, cu banii furaţi a mers într-un bar cu circuit închis, unde a oferit de băut celor prezenţi. Până la sosirea poliţiştilor, copilul a cheltuit aproximativ 300 de lei din banii furaţi. Copilul este elev la o şcoală generală din Braşov, în clasa a VII-a.

„Minorul va fi expertizat psihologic pentru a se st

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum 21 minute
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum o ora
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum o ora
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 4 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 3 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 2 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 5 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 6 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Mama fostei gimnaste Gina Gogean a MURIT într-un grav accident rutier, provocat de sora sportivei

Gandul acum 12 minute
Fosta gimnastă Gina Gogean (46 de ani), medaliată olimpică și multiplă campioană mondială și europeană, și-a pierdut mama, într-un grav accident rutier, duminică dimineață, provocat chiar de sora sportivei, care e medic pediatru la Spitalul de Copii

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

20°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°