Moto: „O păcăleală e o minciună cu care ești deja logodit”. România e ţara lui 1 Aprilie! Nu există o zi, o săptămână, o lună, un an de la bunul Dumnezeu în care noi, românii, să nu fi fost păcăliţi. Până la os, sânge și ADN!
E de ajuns să ne gândim doar la câteva episoade pentru a ne da seama ce popor impecabil de păcăliți suntem!
Ce popor cu o porozitate excesivă față de păcăleală! Ce popor în același timp inteligent și dependent de o asemenea postură a victimei, ce traversează credulitatea, naivitatea și prostia tâmpă cu o grație demnă de o cauză mai bună .
Vă mai amintiţi de 1968 şi de discursurile înflăcărat antiruseşti ale lui Ceauşescu la invadarea Cehoslovaciei? Vă mai amintiţi cum mii de intelectuali au intrat în partid fiindcă au văzut în gestul lui Ceauşescu unul de demnitate? Ce păcăleală! Și ce dezamăgire imensă a urmat după numai doi ani, la tezele din iunie, când televiziunea a fost practic decapitată şi a început o „revoluţie culturală” aproape chineză!
Vă mai amintiţi, apoi, cum ne păcăleau zvonacii şi răspândacii cum că Ceauşescu e bolnav şi nu mai are mult?
Sau cum ne băgau în capetele noastre mici de bibilică ideea stupidă că numai şi numai ea, Elena Tovarăşa, e capul răutăţilor, de o uram mai mult decât orice fiindcă nu îl lăsa pe Nea Nicu să fie drept şi bun ca un personaj comunist din filmele lui Sergiu Nicolaescu?
Vă mai amintiţi cum am fost păcăliţi în ultimii ani ai ceauşismului că, după ce ne plătim datoriile, vom huzuri în sfârşit?
Vă mai amintiţi cum , în decembrie 1989, ne-au păcălit emanații cu teroriştii aia care acum nu mai există?
Dar despre cum ne-au păcălit că banda video s-a terminat exact în clipa în care dictatorilor li se aplica o porţie de fier, ce ziceţi?
Vă mai amintiţi cum ne-a păcălit de amarnic popa Tokes, cel care a început totul la Timişoara?
Dar de Câmpeanu, la primele
