Senatorii au adoptat, marţi, OUG prin care se instituie timbrul de mediu pentru maşinile poluante, exceptând de la plata acestei taxe autovehiculele destinate transportului şcolar şi pe cele nepoluante, eficiente din punct de vedere energetic, alimentate cu GPL, achiziţionate de autorităţile publice
Senatorii şi-au însuşit, în acest sens, două amendamente propuse plenului de către Comisia pentru administraţie.
Potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ, reglementările impuse de lege vin în urma recomandărilor Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012, potrivit cărora taxarea autoturismelor nu trebuie să se bazeze pe criterii tehnologice, ci pe date de performanţă obiective, cum ar fi emisiile de CO2.
Guvernul susţine că adoptarea acestui act normativ este necesară având în vedere impactul negativ social şi de mediu constatat ca urmare a aplicării taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, în ceea ce priveşte valoarea acesteia, ceea ce a condus la un semiblocaj al pieţei privind tranzacţiile cu autoturisme existente în parcul naţional.
Potrivit proiectului, timbrul de mediu se face venit la bugetul Fondului pentru mediu şi va fi utilizat de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.
Timbrul de mediu se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3, N1, N2, N3, cu excepţia autovehiculelor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic.
Excepţie fac, de asemenea, autovehiculele special modificate în scopul conducerii de către persoane cu handicap sau în scopul preluării şi transportării acestora, cele utilizate de forţele armate, forţele de securitate a statului, de poliţie, jandarmerie, poliţia de front