Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţurcă îşi atacă violent contestatarii: "Cornel Dinu e o jigodie umană pe care cu greu o mai întâlneşti"

Publicat in Jurnalul, marți 2 aprilie 2013

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat într-o conferinţă de presă că administratorul delegat al clubului Dinamo, Cornel Dinu, este duşmanul său şi îşi permite să îl jignească, pentru că a fost la rândul lui jignit de fostul internaţional.

Cornel Dinu l-a criticat dur pe Victor Piţurcă după înfrângerea duferită de echipa naţională în Olanda, scor 0-4. Şi europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a avut comentarii jignitoare la adresa selecţionerului, după meciul de săptămâna trecută, dar Piţurcă a anunţat că pe acesta nu îl va jigni, ci îl va da în judecată pentru afirmaţiile sale.

"Cornel Dinu este duşmanul meu, este rivalul meu. Să ştiţi că Dinu, pentru mine, a fost un mare jucător şi l-am respectat în sensul ăsta, dar ca om, e o jigodie umană pe care cu greu o mai întâlneşti pe această planetă. Pe el îl jignesc, dar de exemplu pe Vadim Tudor nu o să-l jignesc, deşi a scris foarte urât despre mine. Astăzi de dimineaţă, când am plecat de acasă, avocatul m-a atenţionat să nu zic nimic de el, pentru că dacă o fac... Doamne, ştiţi în câte feluri am să-l numesc pe ăsta? Ăsta (n.r. - Corneliu Vadim Tudor) vrea să fie preşedintele ţării. Vă imaginaţi şi Cornel Dinu, la cât e de inteligent, şi el ar fi trebuit să fie preşedintele ţării. Nu o să vorbesc despre Vadim Tudor, pentru că o să-l dau în judecată şi sper să se întâmple ceva, pentru că la noi în ţară, din păcate, nu sunt legi. La noi în ţară se jigneşte, se minte şi se înjură fără niciun fel de problemă", a completat Piţurcă.

Selecţionerul consideră că Dinu este angajat la Dinamo din milă: "Acest om, Dinu, jigneşte, dar nu o să mai spun nimic despre el pentru că aş face deliciul tribunei. Chiar voiam să-l jignesc, dar tot nu îmi iese din cap acea imagine când i-a dat Giovanni Becali o sută de euro şi i-a luat şi i-a băgat în buzunar, marele Dinu! Care de nu ştiu câţi ani nu ştiu din ce

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 5 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 3 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 5 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 3 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 8 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°