Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifestări privind Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului

Publicat in Flacara Iasului, marți 2 aprilie 2013 ·

Ziua Internaţională de Conştientizarea Autismului stabilită de ONU în urmă cu cinci ani a fost marcată la Braşov printr-o serie de acţiuni desfăşurate în Piaţa Sfatului. După un marş pe strada Republicii de la ora 11,30, la care au participat părinţi ai copiilor cu autism, în Piaţa Sfatului, au fost eliberate baloane albastre, iar într-un cort amplasat tot în Piaţa Sfatului s-a amenajat o expoziţie cu vânzare de dive rse produse începând de la picturi, obiecte confecţionate din lemn şi hârtie făcute de către copiii cu autism. Gabriela Plopeanu, preşedinta Asociaţiei "Copiii de cristal", din Braşov a declarat că toate manifestările derulate, marţi, s-au făcut cu scopul conştientizării comunităţii în privinţa numărului mare de copii cu autism din Braşov. "Trebuie să se ştie un lucru foarte important că atunci când se intervine cu terapia adecvată, persoana cu autism se recuperează şi aceşti copii au mari şanse ca la vârsta maturităţii să fie independenţi. Asta încercăm să arătăm cu toate acţiunile organizate de noi. Ei pot să lucreze şi pot să-şi câştige existenţa cu talent şi multă dăruire. Tot ce vedeţi în expoziţie sunt lucruri făcute de copii la terapie ocupaţională ţinând cont că alţii nici nu-şi puteau mişca degetele. Aş vrea să transmit tuturor un mesaj de toleranţă, mai multă atenţie şi înţelegere,un îndemn la răbdare faţă de aceste persoane", a declarat Gabriela Plopeanu. Marţi seara de la ora 20,00, patru clădiri dinBraşov, Casa Sfatului, Primăria, Cetatea Braşov şi Centrul Cultural Reduta vor fi luminate în albastru. În Braşov existau în anul 2006 un număr de 20 de copii cu autism, iar în prezent cei 16 terapeuţi lucrează cu un număr de 70 de copii şi până la numărul total de 203, trec pe la Asociaţia Copiii de cristal pentru evaluare, alţii aşteaptă pentru terapie pentru că sunt mulţi care aşteaptă să intre la terapie, a mai spus Gabriela Plopeanu. Ziua Int

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

ACCIDENT rutier pe Transalpina. Două persoane se află în stop cardio-respirator. Au fost alertate elicoptere SMURD

Gandul acum 32 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul e

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°