Cel mai iubit dintre pământeni, de către Zeus, pare a fi Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie din Universitatea Bucureşti, cel care va conduce Mişcarea Populară. O palidă consolare pentru pierderea din mână a PDL-ului. În acelaşi timp, un fapt simptomatic pentru stadiul în care se află aşa zisul pol de dreapta.

O analiză a sângelui politic al acestor organisme muribunde nu ne arată deloc o grupă politică sangvină de dreapta. Avem întâi tabăra Blaga, decolorată politic, aşa cum era PD-ul pe vremuri, înainte să-l arunce în luptă Traian Băsescu. Tabăra Elenei Udrea e similară în lipsa de conţinut ideologic cu cea a lui Blaga, dar fiind împinsă de la spate de Băsescu pare mai cu vână politică. Ar mai fi "reformiştii", gruparea Macovei, care dispreţuieşte profund celelalte două tabere, deşi fără acestea nu şi-ar fi putut obţine funcţiile. Cei care formează acest microgrup politic nu sunt politicieni de dreapta, eventual pot fi de dreapta în calitate de profesori, ong-işti. Din această categorie mai fac parte MRU şi Mihail Neamţu. Nu e suficient să fii intelectual cu convingeri de dreapta, membru al societăţii civile, ca să devii şi politician. Niciunii dintre aceştia n-au charismă politică. E adevărat că la nivel de discurs auzim la aceştia un ton justiţiar, care totuşi nu e monopol de dreapta, dimpotrivă, şi aici e una dintre originalităţile doctrinare româneşti, el ar suna poate mult mai bine în gura celor de stânga. Dar mafioţii îmbuibaţi şi tot ce înseamnă justiţie adevărată, care peste tot în lume este un factor de reducere a inegalităţilor economice, nu sunt teme interesante pentru originala stângă românească. Revenind la gestul lui Băsescu, de-a lansa o plută pe apa politicii, această situaţie ne arată încă o dată cât de important e şeful la noi, la români. Nimeni nu acceptă o colaborare, decât de nevoie, vezi acordul premier-preşedinte, dar şi acel