Bursele din Europa au crescut ieri, la reluarea tranzacţiilor după vacanţa de Paştele catolic, investitorii aşteptând datele privind evoluţia comenzilor industriale din America.
Titlurile "Vodafone Group" Plc, cel mai mare operator mondial de telefonie mobilă, au urcat cu 5,4%, la 196,6 pence. Potrivit Financial Times, AT&T Inc. şi "Verizon Communications" Inc. vor lansa o ofertă comună pentru compania britanică.
Acţiunile "Nestlé" SA, cea mai mare companie alimentară din lume, au crescut cu 1%, la 69,35 franci. "Nestlé" va investi cel puţin 100 de milioane de yuani (16 milioane de dolari) într-un centru de cafea din China, urmărind să stimuleze consumul de profil în această ţară.
Titlurile retailerului francez "Carrefour" SA s-au apreciat cu 2,5%, la 21,89 euro. Societatea lucrează la un plan de extindere a operaţiunilor sale în Brazilia şi China, detaliile în acest sens urmând să fie anunţate la începutul lui 2014, conform Financial Times.
Acţiunile producătorului francez de medicamente "Sanofi" SA au consemnat un avans de 0,9%, la 79,94 euro. Compania anticipează o creştere cu două cifre a vânzărilor sale în China, în următorii cinci ani.
Menţionăm că ieri, la reluarea tranzacţiilor după două săptămâni în care a fost închisă, Bursa de Valori din Cipru a suspendat acţiunile "Bank of Cyprus" şi "Cyprus Popular Bank" ("LaikiBank"), ca să protejeze investitorii. Acţiunile celor două bănci vor fi suspendate până la data de 15 aprilie inclusiv.
Acţiunile "Hellenic Bank" Pcl din Cipru au pierdut 20%, ajungând la 13,4 eurocenţi. La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 1,2%, la 6.485,06 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,1%, la 3.771,35, CYPRUS GENERAL al Bursei din Nicosia a scăzut cu 2,6%, la 99,46.
* SUA, pe creştere
Acţiunile de pe pieţele din SUA au urmat un curs ascendent i