Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au început urmărirea penală faţă de Luiza Gabriela Dragne şi Daniel Giuglea, avocaţi ai lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, acuzaţi că au permis accesul neautorizat la datele şi informaţiile obţinute cu ocazia efectuării unei percheziţii. Sursa: CODRIN PRISECARU
Avocata Luiza Gabriela Dragne a fost reţinută pentru 24 de ore şi va fi dusă la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Potrivit unui comunicat al DIICOT, Luiza Gabriela Dragne, 41 de ani, şi Daniel Giuglea, 37 de ani, avocaţi în Baroul Bucureşti, şi Dragoş Pandele, 29 de ani, sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului.
”În sarcina învinuiţilor Dragne Luiza Gabriela şi Giuglea Daniel s-a reţinut faptul că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie, în calitate de apărători aleşi ai inculpatului Balint Vasile, zis Sile Cămătaru, în timp ce asistau la una din percheziţiile domiciliare efectuate în cadrul dosarului penal aflat în lucru la DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti, au permis accesul neautorizat la datele şi informaţiile obţinute cu ocazia efectuării percheziţiei', susţine DIICOT. Fraţii Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi drept Nuţu şi Sile Cămătaru, se află în prezent în arest preventiv, alături de alţi membri ai clanurilor 'Cămătarilor' şi 'Sportivilor', fiind acuzaţi de infracţiuni de violenţă, generatoare de beneficii financiare substanţiale, în principal în materia acordării/ recuperării unor împrumuturi de bani cu camătă.
În luna februarie, procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni de amploare în vederea destructurării clanurilor ”Cămătarilor” şi ”Sportivilor”, specializate în săvârşirea