Un popor este, pe lângă alte faţete, şi o societate. O societate este o realitate complexă. Un sistem complex ca o societate are o evoluţie generală unitară în timp, dar în cadrul acesteia componentele au fiecare evoluţia lor specifică. Deci evoluţia unei societăţi este suma evoluţiei părţilor sale constitutive sau istoria unui popor este suma tuturor istoriilor sale.

Până la sfârşitul Evului Mediu, istoria era simplă şi cu mult mai unitară. Era istoria militară, apoi istoria regilor, domnitorilor sau împăraţilor, la care se adaugă istoria etniilor, istoria religiilor şi istoria culturii, care începând cu renaşterea a stratificat evoluţia popoarelor şi societăţilor. Apoi istoriile s-au complicat, deoarece au devenit importante în curentul istoric general istoria ţărănimii, istoria separată a muncitorimii, istoria comercială, istoria proprietăţilor, istoria reglementărilor legale etc... Aceste piloane istorice nu au avut şi nu au viteze egale, uneori nici sensuri asemănătoare. Astfel, în timp ce răsărea, se dezvolta şi impunea aristocraţia burgheză de tip fabricanţi, bancheri, comercianţi, aristocraţia de tip feudal, proprietarii de pământuri, involua până la dispariţie. Au fost două filoane de evoluţie istorică având sensuri total diferite în cadrul aceleiaşi istorii generale a unui popor. Întotdeauna cei care pierd plâng şi înjură, iar cei care câştigă râd şi laudă. Nu a existat evoluţie istorică în care să nu existe unii care pierd şi alţii care câştigă. Sunt toate acestea precizări necesare pentru a înţelege partizanatele pătimaşe, uneori intolerante, cu privire la înţelegerea istoriei. Şi acum să exemplificăm cu propria istorie a poporului român. Desigur, anul 1938. A fost un an festiv al economiei româneşti în secolul XX. Dar el nu a însemnat o bunăstare generală. Majoritatea populaţiei rurale şi muncitoreşti trăia în opinci, zdrenţe cârpite, subalime