„Dacă ploaia s-ar opri…”, vorba cântecului. Dacă s-ar opri ne-am scoate şi noi, frumos din picioarele muncite, cizmele pline de noroi, am sta desculţi şi am asculta în tihnă oful pământului care ne cheamă. Dar, ploaia asta, cum se face, cum nu se face, a adus ape tulburi şi pe holurile Guvernului, care, cică s-ar fi aliat cu duşmanul, sub forma unui „compromis pentru binele poporului” şi ar fi propus-o pe Kovesi în fruntea DNA. Nu mă surprinde decizia, mă surprinde însă faptul că Antonescu face declaraţii, înainte de termen, reuşind să pună pe tapetul mediatic opinii contra Ponta, înainte însă ca Ponta să apuce să „ciripească” ceva despre această numire, hai să-i spunem, surpriză. Pereţii au urechi, dar chiar aşa să le ciulească atât de bine încât să afle că Ponta, cel care s-a bătut cu toate armele, chiar şi terenul lui Băsescu, pentru binele României, vine acum să dezarmeze tot? Eu nu cred şi mai cred că în toată povestea asta Kovesi e doar mingea care se face că se plimbă dintr-un teren în altul, aşteptând fluierul să vadă, unde, când şi cum să marcheze. Ploaia însă tot cade şi se pare, face ravagii pe scena politică. Şi cu toate declaraţiile lui Antonescu, care cică pune, indirect, premisele unei rupturi USL, pentru că nu s-a dialogat „ante-decizie”, noi, românii de rând, care poate nu am avut nici o treabă vreodată cu justiţia din România, ne scăldăm în această decizie, mai ceva ca în noroi. Căci tot circul acesta, pe care numai în regimul băsescian mi-ar fi fost dat să-l văd, ne face rău şi ne trimite direct la capătul pământului european. Cu tot cu cărţile pe faţă, cu tot cu toate propunerile acestea „transparente”, cu toate discuţiile acestea „la televizor”, avizate sau nu spunem „Adio Schengen!”, aşa cum a spus Băsesescu „Adio PDL!”. Ne vede o Europă întreagă cum ne bălăcărim în urma unei decizii care nici măcar nu s-a pronunţat în formă finală, dar ne