Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CL Mangalia a aprobat bugetul pentru anul în curs

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Consilierii locali din Mangalia, reuniţi în cadrul unei şedinţe ordinare, miercuri, 3 aprilie, au dezbătut şi adoptat mai multe proiecte de interes public. Dintre acestea amintim, organigrama municipalităţii şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs. Conform proiectului de hotărâre care vizează bugetul municipalităţii acesta este raportat la nivelul încasărilor anului anterior şi se ridică la valoarea de aproximativ 69,4 mil. de lei. La capitolul Învăţământ, bugetul alocat pentru anul 2013 este de aproximativ 19,7 mil. lei, în timp ce pentru investiţii suma este de aproape 15,8 mil. lei. Pentru sectorul de Cultură, Recreere şi Religie valoarea bugetului, pentru anul în curs, este de 9,5 mil. de lei. În cadrul aceleiaşi şedinţe, consilierii locali au hotărât înfiinţarea unor structuri administrative, prin reorganizarea unor servicii publice din cadrul Primăriei. Atfel, s-a creat Centrul Cultural "Callatis", în subordinea căruia se află toate instituţiile de cultură de la nivel local. O altă structură nou înfiinţată, prin HCL, vizează Direcţia de Turism şi Servicii Publice, având în subordine Serviciul Turism şi Administrare Staţiuni, care se va ocupa de administrarea staţiunilor din sudul litoralului. Totodată, consilierii locali au aprobat un Regulament de creştere şi deţinere a păsărilor de curte şi animalelor domestice, în municipiul Mangalia, precum şi Regulamentul de gestionare a populaţiei canine de pe raza oraşului. În acest sens, se interzice creşterea cabalinelor, ovinelor, porcinelor, caprinelor, precum şi cea a păsărilor domestice în zonele centrale ale oraşului şi pe domeniul public. Nerespectarea unor articole din regulament se sancţionează cu amendă ce poate atinge valoarea de 800 de lei. De asemenea, s-au stabilit noi reguli, prin care deţinătorii animalelor de companie, care locuiesc la bloc, sunt obligaţi să obţină acordul vecinilor pen

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 8 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 28 minute
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum 31 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

Ploi torențiale urmate de inundații, în România. Zonele care se află sub Cod galben de viituri HARTĂ

Ziare.com acum 20 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi, 27 iunie, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri, la 12:00. Atenționarea vizează bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Ne

Doi morţi şi doi răniţi grav la Bruxelles, într-un atac armat în cartierul Gare du Midi

News.ro acum 28 minute
Două persoane au fost ucise prin împuşcare, iar alte două au fost grav rănite, în noaptea de miercuri spre joi, în cartierul Gare du Midi, la Bruxelles, considerat unul dintre punctele sensibile ale traficului de droguri, anunţă un purtător de cuvân

Două persoane au fost ucise şi alte două rănite grav cu focuri de armă la Bruxelles

Ziua Constanta acum 16 minute
Două persoane au fost ucise şi alte două rănite grav cu focuri de armă în noaptea de miercuri spre joi la Bruxelles, în cartierul Gare du Midi, a informat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, transmite AFP citat de Agerpres.ro Împuşcăturile s-a

Programul optimilor de finală de la Euro 2024. Când se joacă România-Olanda

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Șaisprezece echipe au reușit să treacă de faza grupelor la Euro 2024. Printre ele se află și România, care va întâlni Olanda, locul 3 din grupa D. 29 Iunie 30 iunie 1 iulie 2 iulie

Președintele Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 27 iunie 2024, un mesaj cu ocazia comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941). Mesajul a fost prezentat de către Constantin Ionescu, Consilier de Stat - Departamentul Se

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Marcel Boloș pregătește abrogarea unor prevederi și revizuirea termenelor la e-TVA, după discuțiile cu CONTABILII: Va fi o perioadă tranzitorie

Gandul acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă noutăţi pe tema decontului de TVA precompletat, el afirmând că în urma şedinţei de lucru cu reprezentanţii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România au convenit abrogarea preveder

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

29°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°