Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, s-a întâlnit în această dimineaţă cu ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Excelenţa Sa dl.Keiji Yamamoto, aflat într-o vizită de două zile în Arad.
Yamamoto a fost însoţit de şeful secţiei Economice a ambasadei, Shin Ogawa şi de Ioana Gâlcă, angajat în cadrul secţiei Economice. Ambasadorul a subliniat faptul că Aradul este primul oraş din ţară pe care îl vizitează, în cadrul unui program de întâlniri cu companiile Japoneze prezente în România şi cu reprezentanţii administraţiei locale.
În deschiderea discuţiilor cu Primarul Aradului şeful misiunii diplomatice şi-a exprimat bunele impresii după vizita la cele două importante investiţii din zona industrială de nord-vest a Aradului, TAKATA Petri şi YAZAKI Component Technology. Dl.Yamamoto a afirmat că reprezintă modele de succes pentru business şi pentru colaborarea cu autorităţile locale.
Ambasadorul a transmis un mesaj optimist cu privire la dezvoltarea relaţiilor economice dintre Japonia şi România, având în vedere şi perspectiva viitorului acord economic UE-Japonia. La rândul său, Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a declarat că prezenţa companiilor japoneze în Arad este foarte importantă pentru economia locală.
Investiţiile japoneze au creat mii de locuri de muncă pentru arădeni şi mai mult decît atât, prezenţa lor a conferit Aradului un rating superior de încredere, încurajând şi alte companii străine să se instaleze aici. Gheorghe Falcă a reafirmat interesul municipalităţii şi deschiderea pentru atragerea de noi investiţii şi s-a interesat de perspectiva unor planuri de extindere a companiilor japoneze în Europa.
În cadrul discuţiilor, Primarul Aradului a evidenţiat potenţialul şi oportunităţile pentru investiţii pe care le oferă Aradul şi impactul unui pol de dezvoltare Arad-Timişoara în context euro-regional.