"Nu suntem parte, nu suntem de acord, nu putem fi de acord cu o înţelegere politică făcută cu Traian Băsescu, prin care să se împartă aceste poziţii. Nu suntem de acord, nu putem fi de acord cu propunerea lui Kovesi, conducător şase ani la Parchetul General în ceea ce numim regimul Băsescu", a declarat Antonescu.
El a spus că premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, a luat această decizie fără a se consulta cu liberalii, pentru prima dată de la înfiinţarea USL.
"Această decizie luată de premier în calitate de ministru interimar la Justiţie este o decizie pe care a luat-o şi asupra căreia pentru prima dată de la înfiinţarea USL nu ne-am consultat şi doar ne-a comunicat şi asupra căreia, tot pentru prima dată de la înfiinţarea USL, ne despărţim fundamental", a afirmat preşedintele PNL, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Nu suntem de acord cu propunerea Laurei Codruţa Kovesi. Nu ne-am consultat cu privire la această decizie, ne-a comunicat doar. Ne despărţim fundamental. Asta nu înseamnă că ne rupem", a mai spus Antonescu.
sursa: mediafax
.
"Nu suntem parte, nu suntem de acord, nu putem fi de acord cu o înţelegere politică făcută cu Traian Băsescu, prin care să se împartă aceste poziţii. Nu suntem de acord, nu putem fi de acord cu propunerea lui Kovesi, conducător şase ani la Parchetul General în ceea ce numim regimul Băsescu", a declarat Antonescu.
El a spus că premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, a luat această decizie fără a se consulta cu liberalii, pentru prima dată de la înfiinţarea USL.
"Această decizie luată de premier în calitate de ministru interimar la Justiţie este o decizie pe care a luat-o şi asupra căreia pentru prima dată de la înfiinţarea USL nu ne-am c